ISTORIA NIMFELOR
Papagalul nimfă (Nymphicus hollandicus ) este originar din Australia. Nymphicus provine din limba greacă și înseamnă mireasă. De obicei nimfele erau fiicele zeului Zeus care se ocupau cu dansuri, cântece și jocuri și rămâneau veșnic tinere. Pe lângă toate acestea nimfele însoțeau zeii și răspândeau binecuvântare și fertilitate. Datorită faptului că această pasăre este atât de jucăușă, cântăreață și fertilă se spune că ea a însoțit nimfele. Se spune că atunci când Odyseus a întâlnit-o prima dată pe nimfa "Calypso", ea avea pe cap o asemenea pasăre, la fel de frumoasă ca și ea. Holandicus provine de la "Wilem Jansz" care este unul dintre primii care au descoperit aceste păsări. El fiind olandez, numea pe atunci Australia "Noua-Olandă". Abia în 1788 au primit păsările un nume științific, dat de Gmellin și anume "Psittacus Novaehollandiae". În 1792 l-a denumit Kerr "Psittacus Hollandicus" iar în 1832 și-a primit numele final de la Wagler si anume "Nymphicus hollandicus". La mijlocul secolului al 19-lea, când europenii au început să colonizeze Australia, au început să apară și primele exemplare de nimfe în Europa. Datorită faptului că, clima în Australia este foarte schimbatoare, păsările s-au adaptat relativ repede iar după scurt timp au început să se înmulțească în captivitate. În limba engleza i se spune 'cockatiel' ceea ce înseamnă kakadu mic. Ei sunt clasificați ca cei mai mici din genul Cacauidaelor (familia cockatoo). Spațiul ei natural de trai sunt stepele și savanele Australiei, el fiind pe lângă peruș unul dintre cele mai răspândite păsări ale Australiei. Oamenii de știință nu au căzut de acord mult timp dacă nimfele fac parte din familia papagalilor sau cea a kakadu. Între timp este clar că fac parte din familia de kakadu.
Origine: Australia, Europa
Nimfa : Este unul dintre cei mai rapizi zburatori ale Australiei, australienii numindu-l si “Quarrian”
Nymphicus hollandicus este probabil cel mai raspandit animal de companie din categoria pasarilor. Si pe buna dreptate caci temperamentul sau dulce, vesel, afectuos si sociabil il face foarte potrivit chiar si pentru familiile cu copii. Originara din Australia, nimfa se distinge prin creasta caracteristica, a carei pozitie ne indica starea de spirit a pasarii. Penajul papagalului nimfa in salbaticie este gri cu pete albe pe marginile aripilor. Fata masculului este de culoare galbena sau alba, pe cand a femelei este de culoare gri. Ambele sexe au in obraji pete portocalii, insa coloritul petelor masculului este mai intens decat al femelelor. Picioarele sunt de culoare gri si ghearele negre. Papagalii nimfa ating lungimi de pana la 30-35cm, cantaresc aproximativ 90-125g si au o speranta de viata de 20-25 ani.
Mutatia genetica este o schimbare care apare in materialul genetic (ADN) si ea se poate produce atat in natura, spontan, cat si in captivitate, controlat sau spontan. Mutatiile genetice pot fi:
Portiuni din penajul gri sunt inlocuite cu penaj galben. Ochii sunt inchisi la culoare.
Toate penele sunt nete, lasate jos, creasta este tare lasata pe spate; pasarea este agresiva ii este frica de ceva
Creasta este tare ridicata iar penele de pe cap sunt nete; nimfa vrea sa se arate importanta.
Papagalii nu mănâncă numai mei; nimfele, ca și toate celelalte specii de păsări au nevoie de un meniu mai diversificat de hrană.
Puii abia eclozati sunt foarte fragili, au ochii inchisi, gaturi lungi si nu-si pot sustine singuri capetele. Ei nu vor fi hraniti de parinti decat dupa trecerea a 8-12 ore si dupa ce vor fi complet uscati. Nu va faceti griji, ei au rezerve nutritionale provenind din sacul galbenusului pe care l-au absorbit inainte de eclozare. Nu incercati sa hraniti puii in acest interval. In conditii normale, daca nu este hranit, un pui va supravietui circa 24 de ore dupa eclozare. Daca dupa trecerea a 20 de ore observati ca puii nu au fost hraniti, va trebui sa ii incredintati unei alte familii de nimfe cu pui sau sa ii hraniti dumneavoastra cu mana pana cand parintii isi vor prelua corespunzator indatoririle. Pentru a determina daca puii sunt hraniti examinati gusa acestora (situata imediat inaintea osului pieptului). Daca aceasta este umflata inseamna ca puiul a fost hranit.
Este extrem de importanta. Astfel, zilnic sau o data la doua zile, va trebui sa curatati cuibul. Cel mai potrivit moment pentru aceasta este dimineata, cand parintii ies din cuib pentru a manca. Acoperiti gura cuibului cu o bucata de carton pentru a impiedica parintii sa intre. Scoateti puii afara, asezati-i intr-un bol (suficient de mare pentru ca puii sa nu poata evada din el) captusit cu servetele moi, undeva unde este cald, inlocuiti asternutul din cuib si curatati peretii daca este cazul.
De aceea, este foarte util sa va notati intr-o agenda datele exacte ale depunerii si ale inceperii incubatiei pentru a putea tine un calendar corect al reproducerii.
Desi rare, din nefericire exista totusi cazuri in care nimfele isi abandoneaza sau abuzeaza puii si acestia, pentru a putea supravietui, vor trebui hraniti la mana de catre stapani. De asemenea, se poate intampla uneori ca unul din parinti sau chiar amandoi sa moara, lasandu-si odraslele orfane. Hranirea la mana nu este deloc o sarcina usoara si este un proces indelungat, care poate dura pana la 10 saptamani. Puii sunt foarte fragili si sensibili si au nevoie de multe pregatiri si de foarte mare atentie si grija. Veti avea nevoie de mult timp, de rabdare si dedicatie. Va trebui sa va documentati cat puteti de mult pentru a va asigura ca indepliniti corect procedura si acordati astfel puiului sanse reale de supravietuire si dreptul la o viata sanatoasa. Puii sunt totalmente dependenti de dumneavoastra iar pierderea lor poate fi deosebit de dureroasa. Hranirea la mana in prima saptamana de viata a puilor este foarte dificila intrucat mancarea pe care le-o oferim noi, oamenii, nu poate inlocui cu succes mancarea oferita de parinti si sistemul imunitar al puilor ar putea avea de suferit. Multi pui hraniti la mana din prima lor saptamana de viata nu vor supravietui. Apelati la ajutorul unui crescator experimentat sau al unui veterinar! Prezentul articol va va prezenta doar linii de ghidaj general!
prosop impaturit
Cautati in magazinele de specialitate mancare special formulata pentru pui neintarcati. Ea se prezinta sub forma de praf care trebuie amestecat cu apa calduta si contine toti nutrientii care in mod normal sunt furnizati in mancarea regurgitata de parinti puilor. Alegeti sortimentul potrivit pentru papagalii nimfe.
Marimea incubatorului care va gazdui puii depinde de varsta si numarul lor. Puteti folosi in acest scop o cutie de plastic, o cutie de carton sau chiar un acvariu de dimensiuni reduse. Dezinfectati cu atentie incubatorul inainte de a-l folosi. Acoperiti fundul acestuia cu un strat de talas de pin sau brad de circa 4-5cm grosime si peste acesta asezati un alt strat de prosoape de hartie sau servetele moi. Incubatorul va trebui curatat cu regularitate si fecalele puilor indepartate.
Varsta (zile) Temperatura (°C)
Spalati-va cu atentie pe maini ori de cate ori manipulati sau hraniti puii! Dezinfectati de fiecare data toate ustensilele pe care le folositi, inclusiv bolul in care preparati mancarea! Ideal este sa folositi siringi sau lingurite diferite pentru fiecare pui in parte. Folositi siringi de dimensiuni diferite, in concordanta cu dimensiunile puilor.
1. Incercati sa stabiliti o rutina zilnica, ideal este sa desfasurati 2 sedinte a cate 10 minute fiecare, una dimineata si una dupa-amiaza sau chiar inainte de culcare.
2. Scoateti nimfa din colivie in timpul sedintelor de antrenament, pentru a-i da posibilitatea sa-si focuseze atentia numai asupra dumneavoastra. Creati un mediu inconjurator linistit, fara zgomote sau evenimente care sa-i distraga pasarii atentia de la lectia de vorbire. Asigurati-va ca papagalul va poate vedea miscarea buzelor si va poate auzi cuvintele.
3. Incepeti prin a repeta un cuvant simplu si scurt, eventual format dintr-o singura silaba, o formula de salut sau chiar un nume: “buna”, ”coco”, ”iubi” etc. Lungiti silabele cuvantului pentru a va asigura ca nimfa il retine corect (papagalii accelereaza rostirea cuvintelor): “buuuunnnnnaaaa”, “cooocooo”.
Repetati cuvantul clar, pe aceeasi tonalitate, dar nu tare, pentru a evita astfel ca nimfa sa vocalizeze prea puternic in viitor. Repetati cuvantul ales pe durata intregii sedinte. In cazul in care cuvantul ales reprezinta un obiect, aratati-l papagalului in timp ce-l denumiti. Purtati-va cu nimfa dumneavoastra asa cum va purtati cu un copil care abia invata sa vorbeasca.
4. Nu incercati sa va invatati nimfa mai multe cuvinte odata, alegeti unul singur si treceti la urmatorul abia dupa ce papagalul il pronunta suficient de bine pe primul ales.
5. Recompensati nimfa cu o mica tratatie si o mangaiere de fiecare data cand este atenta si reuseste sa invete ceva. Recompensa are rol de incurajare si va ajuta nimfa sa fie atenta in continuare.
6. Inarmati-va cu foarte multa rabdare si blandete!
7. Nu pedepsiti niciodata papagalul daca nu reuseste sa invete sa vorbeasca! Nu tipati la el si nu il loviti! Fiecare pasare are personalitatea sa proprie si nu toate sunt interesate in a imita limbajul uman.
8. Puteti incerca sa utilizati CD-uri sau casete inregistrate cu cuvantul sau cuvintele pe care doriti ca nimfa sa le invete. Cand plecati de acasa lasati sa mearga CD-ul sau caseta, repetitia este unul dintre cei mai importanti factori de succes.
9. Puteti repeta cuvantul care doriti sa fie invatat si in afara sedintelor, atunci cand va aflati in preajma papagalului dumneavoastra.
Nu va mirati daca nimfa dumneavoastra va incepe sa vorbeasca initial atunci cand nu veti fi prezent/a! S-ar putea ca papagalul sa vrea sa exerseze singur pana cand isi va imbunatati vorbirea pentru a va putea apoi demonstra noul lui talent. Primele cuvinte sunt cel mai greu de invatat, dupa aceea totul va merge mult mai usor si s-ar putea chiar sa fie nevoie sa aveti grija ce vorbiti in prezenta papagalului pentru a evita situatii jenante in care acesta ar putea sa repete cuvinte nu tocmai placute auzite de la dumneavoastra!
Nu fiti dezamagiti daca papagalul dumneavoastra nu vorbeste! Iubiti-l in continuare la fel de mult si descoperiti impreuna cu el alte modalitati de distractie si de interactiune!
Cockatiel Nymphicus hollandicus
Taxonomie: Familia Cacatuidae, genul Nymphicus
Origine: Australia, Europa
Descriere: Femelele au coloratia mai palida si dungi pe partea interna a cozii
Dimensiuni: 30-35cm; 90-125g Speranta de viata: 20-25 ani insa s-au descoperit exemplare si de 29 de ani
Temperament: Foarte blanzi, veseli, apreciaza atat compania omului cat si a altor pasari, afectuosi, curiosi, sociabili, relativ tacuti, le place sa fie in centrul atentiei !
Varietati: Grey, Lutino, Cinnamon, Pearl, Albino, Whiteface, Fallow si altele .
Nimfa : Este unul dintre cei mai rapizi zburatori ale Australiei, australienii numindu-l si “Quarrian”
Nimfelor le place tare mult sa le ploua, de aceea este bine sa le stropiti mai des cu apa si daca este posibil sa le puneti si o vanita sa faca baie
Nimfele sunt pasari foarte pasnice care pot fi tinute impreuna cu alte pasari pasnice cum ar fi perusii
Nimfele pot vedea pana la 100 de cadre pe secunda pe cand ochiul omenesc numai 16
Nimfele isi iau timp cam 2 ore pe zi pentru a-si aranja si curata penajul (isi trage fiecare pana in parte prin cioc)
Datorita faptului ca sunt pasari care traiesc in stoluri ei isi desfasoara toate activitatiile zilnice impreuna, adica se orienteaza dupa celelalte pasari din stol; se spala impreuna, mananca impreuna etc. In gradiniile zoologice in care veti gasii aceste pasari veti putea observa probabil ca sunt peste tot oglinizi pentru a simula spatiul natural de trai adica stolul.
Daca lasati nimfele libere prin casa este indicat sa le puneti in colivie cateva crengi de salcie,salcam, par,mar,sau tei ,altfel veti avea neplacuta surpriza ca va roade mobila, tapetul cablurile sau orice altceva ce considera ei ca se poate roade .
Papagalul nimfa
Nymphicus hollandicus este probabil cel mai raspandit animal de companie din categoria pasarilor. Si pe buna dreptate caci temperamentul sau dulce, vesel, afectuos si sociabil il face foarte potrivit chiar si pentru familiile cu copii. Originara din Australia, nimfa se distinge prin creasta caracteristica, a carei pozitie ne indica starea de spirit a pasarii. Penajul papagalului nimfa in salbaticie este gri cu pete albe pe marginile aripilor. Fata masculului este de culoare galbena sau alba, pe cand a femelei este de culoare gri. Ambele sexe au in obraji pete portocalii, insa coloritul petelor masculului este mai intens decat al femelelor. Picioarele sunt de culoare gri si ghearele negre. Papagalii nimfa ating lungimi de pana la 30-35cm, cantaresc aproximativ 90-125g si au o speranta de viata de 20-25 ani.
In habitatul lor natural papagalii nimfa, traiesc in perechi sau in grupuri de indivizi si prefera padurile, zonele aride si semiaride sau regiunile cu tufisuri, facandu-si cuiburile intotdeauna langa apa. Semintele, grauntele, rasadurile, fructele si insectele alcatuiesc dieta lor in natura. Acesti papagali obisnuiesc sa “atace” lanurile si livezile de fructe ale fermierilor. Papagalul nimfa este monogam, femela construind cuibul si clocind ouale, masculul fiind cel care ii aduce de mancare. Masculul este foarte protector si afectuos cu puii sai, fiind chiar capabil sa-i creasca singur daca femela nu este in stare.
Ca pasari de companie, papagalii nimfa sunt cautati pentru temperamentul lor placut si vesel, pentru blandetea si pentru inteligenta lor. Ei sunt pasari usor de imblanzit, foarte prietenoase si foarte afectuoase. Sunt pasari sperioase, care se panicheaza usor in special la zgomote puternice si pe timpul noptii. De aceea, ideal este sa lasati noaptea o lumina slaba aprinsa in camera in care tineti colivia nimfei. Masculul nimfa poate fi invatat sa vorbeasca sau sa imite diferite sunete si chiar melodii (totusi, acest lucru nu este o certitudine, depinde de fiecare pasare in parte). Angajamentul de crestere al unuia sau mai multor papagali nimfa nu trebuie luat cu usuratate, odata achizitionat, animalul va trebui ingrijit cu responsabilitate.
papagalul nimfa nu poate fi gazduit in colivii sau voliere impreuna cu orice alta specie de papagali deoarece poate fi victima agresivitatii celorlalte pasari. Nici convietuirea nimfelor cu pasari mai mici decat ele nu este recomandata intrucat nimfele pot deveni si ele agresive si pot produce accidente si raniri. Desi s-au inregistrat cazuri de buna intelegere intre nimfe si amorezi, perusi, micul Alexander sau chiar alte specii, nu recomand amestecarea acestora. Va trebui sa aveti mare grija la introducerea altor specii in spatiul nimfei si sa supravegheati cu atentie si timp indelungat reactiile si atitudinile pasarilor pentru a evita conflictele si ranirile. Pentru ca nimfa nu este un papagal solitar, ideal este sa aveti o pereche pe care sa o gazduiti intr-o colivie foarte mare sau intr-o voliera.
Mutatii de culori
Combinatie de Opaline si ADMPied
Mutatia genetica este o schimbare care apare in materialul genetic (ADN) si ea se poate produce atat in natura, spontan, cat si in captivitate, controlat sau spontan. Mutatiile genetice pot fi:
- favorabile (avand efecte pozitive, dand animalului avantaje fata de alte exemplare ale aceleiasi specii),
- nefavorabile (avand efecte negative sau chiar letale, dand animalului dezavantaje fata de alte exemplare ale aceleiasi specii),
- neutre (nici nu avantajeaza, nici nu dezavantajeaza animalul).
Mutatiile coloristice pe care incearca sa le creeze crescatorii de papagali nimfa sunt mutatii care afecteaza numai coloritul penajului acestor pasari, prin modificarea nivelurilor de pigmenti (melanina si lipocrom). Melanina este pigmentul responsabil pentru culorile maro, gri si albastru, iar lipocromul este pigmentul responsabil pentru culorile galben si rosu.
Mutatiile se produc rar si sunt greu de obtinut. Pentru a putea fi considerate mutatii, trebuie sa aiba caracter ereditar, fiind transmise la cel putin 2 generatii urmatoare de pui.
In prezent se cunosc aproximativ 15 mutatii coloristice ale papagalului nimfa, grupate in 3 categorii: dominante (Normal Grey, Dominant Silver, Dominant Yellowcheek), recesive (Fallow, ADMPied, Olive, Recessive Silver, Whiteface, Pastelface, Pastel Silver, Spangle) si sex-linkate (Cinnamon, Pearl, Lutino, Sex-linked Yellowcheek, Platinum). In afara de aceste mutatii se cunosc o multitudine de combinatii.
Mutatiile au diferite nume, in functie de regiunile globului. De multe ori este dificil sa distingem corect mutatia unui papagal nimfa, avand in vedere si numeroasele combinatii posibile.
Dezvoltarea mutatiilor este un procedeu dificil si trebuie lasat in seama specialistilor.
In urmatoarele randuri va voi prezenta mutatiile coloristice ale papagalului nimfa, impreuna cu scurte descrieri si fotografii.
Normal grey
Aceasta nu este o mutatie ci culoarea naturala a papagalului nimfa. Masculul are culorile mai bine definite, fata este galben aprins, obrajii portocalii aprins iar corpul gri inchis. Femela are fata de culoare gri, cu urme de galben palid. Intregul colorit al femelei este mai putin intens si penele de pe corp au o tenta maronie.
Cinnamon
Culoarea gri a penajului este inlocuita la Cinnamon cu un maroniu-scortisoara (de aici si numele varietatii). Masculul are fata galben aprins cu obrajii portocaliu intens iar femela isi pastreaza fata gri (uneori cu urme de galben) si are intreg coloritul mai estompat. Ochii sunt inchisi la culoare, iar ciocul si picioarele sunt gri.
Bronze Fallow
Culoarea penajului este foarte asemanatoare cu cea a mutatiei Cinnamon (cu care este de multe ori confundata), dar ochii pasarilor sunt rosii, iar ciocul si picioarele sunt roz. De asemenea, penele maronii sunt mai pale decat la Cinnamon si au o tenta galbuie mai puternica.
ADMPied (Pied, Harlequin)
Portiuni din penajul gri sunt inlocuite cu penaj galben. Ochii sunt inchisi la culoare.
Pearl (Opaline)
Femela are capul de culoare galben aprins, obrajii colorati puternic in portocaliu si intreg penajul (de pe corp si aripi) cu un aspect gri perlat cu galben. Masculii isi pierd perlele dupa prima naparlire si arata exact la fel ca masculii Normal Grey. Un mascul de calitate prezinta totusi cateva "perle" ici-colo in penaj.
Lutino (SL Ino)
Penaj alb cu zone galbui, fata galbena si obrajii portocalii. Ochii pasarilor sunt in general rosii, iar ciocul si picioarele sunt roz.
Olive (Emerald, Yellow-suffused)
Mutatie recenta si rara. Penaj gri "spalat" cu galben, dand impresia de verzui-masliniu, aspect usor perlat al penelor de pe spate.
Dominant Silver (Ashen Dilute)
Penaj gri argintiu, ochi inchisi la culoare, cioc si picioare gri inchis, crestetul capului (in spatele crestei) de culoare gri inchis.
Recessive Silver (Ashen Fallow)
Penaj gri argintiu, ochii rosii, ciocul si picioarele roz.
Whiteface
Penaj gri argintiu, ochii rosii, ciocul si picioarele roz.
Dominant Yellowcheek
Petele din obrajii pasarilor sunt galbene sau galbui-portocalii.
Sex-linked Yellowcheek
Obraji de culoarea lamaiei.
Pastelface (Paleface)
Galbenul si portocaliul din penaj sunt mai pastelate.
Pastel Silver (Dilute, East Coast Silver)
Penaj gri-argintiu deschis, uniform
Platinum
Penaj gri-argintiu-fumuriu, ochi inchisi la culoare, cioc si picioare bej pai
Spangle (Silver Spangle)
Penaj deschis la culoare smaltuit cu gri. Ochi inchisi la culoare, cioc si picioare gri inchis
Diferentierea sexului
Diferentierea sexului unui papagal nimfa nu este dificila decat in cazul anumitor varietati de culoare.
Masculul este in mare parte gri iar capul este galben cu doua cercuri rosii pe obraji, diferenta fata de femela este ca acest punct sau cerc rosiatic este mult mai intens la mascul. Femela in mare parte este galbena cu unele urme de gri
Mai jos in partea stanga va prezint exemplu de femela iar in dreapta de mascul !
Cea mai buna metoda de a deosebii un mascul de femela, este coada; coada la femela este mai colorata cu forme tarcate pe ea.
Varsta
stabilirea varstei unui papagal nimfa este dificila, mai ales daca acesta a trecut de primele 2 naparliri.
Pentru aceasta specie am descoperit cateva indicii folositoare!
Comportament
Creasta sta aproape vertical, si restul penelor de pe cap sunt ridicate; aceasta inseamna ca nimfa este atenta, arata interes pentru ceva
Creasta este lasata pe spate, aproape orizontal, unele pene de pe cap sunt totusi ridicate; aceasta inseamna ca nimfa este relaxata, se afla intr-o perioada de linisteToate penele sunt nete, lasate jos, creasta este tare lasata pe spate; pasarea este agresiva ii este frica de ceva
Creasta este tare ridicata iar penele de pe cap sunt nete; nimfa vrea sa se arate importanta.
Hrănirea
Papagalii nu mănâncă numai mei; nimfele, ca și toate celelalte specii de păsări au nevoie de un meniu mai diversificat de hrană.
Hrana nimfelor se găsește în mare parte pe jos, ea fiind compusă din semințe de iarbă, semințe de pomi, fructe etc. Hrana de bază: mei, semințe de floarea soarelui (albe sau tărcate), semințe de cânepă, semințe de iarbă, semințe de castraveți, semințe de dovleac, semințe de lubeniță, semințe de spanac, semințe din diferite buruieni, semințe de ridichi,ovaz, pe lângă hrana de bază formată din diferite semințe, nimfelor le trebuie vitamine pe care cel mai bine le iau din fructe și legume.
Printre favoritele lor se enumeră morcovi cu frunze, mere, porumb încă necopt pe știulete, cozi de ardei cu semințe, cartofi, orez, semințe de soc, nuci, struguri, mandarine, portocale, vișine,salcam,salcie , ardei gras, sfeclă roșie, castraveți, mazăre.
Spațiul de trai-colivia
Măsurile ideale pentru o volieră sunt de 2.5x1.5x2 LxLxI m pentru o pereche de nimfe iar pentru o olicie ar trebui sa fie de cel putin 110x100x70 cm.Spatiu minim ,incat sa isi poata intinde aripile si sa topaie cat de cat prin colivie in asa fel in cat sa nu se loveasca de toate jucariile si /sau de hranitoare ,atunci cand isi intine aripile .Pentru un spatiu mic oferit papagalului sugerez sa il lasati sa zboare in camera de minim 2 ori pe saptamana 1 ora macar ( oricum cand i se face foame de regula se intoarce singur in casuta lui daca are portita deschisa).Pentru cei ce sunt nevoiti sa ii tina intr-o colivie standard pentru nimfe recomand sa dezataseze partea de sus a coliviei atunci cand doresc sa ii lase sa zboare liberi prin camera, pentru a localiza mai bine unde are mancarea ( atunci cand se "pierde" prin restul noutatilor descoperite prin camera )
Nu uitati ca papagalii in general sunt animale foarte inteligente si foarte curioase,motiv pentru care va sugerez sa verificati bine geamurile si usile atunci cand va lasati companionul liber prin camera si sa stati cu ochii pe el pentru ca roade cabluri ,perdea,mobila tot ce prinde ,le foloseste ca jucari.
Imperecherea
Puii abia eclozati sunt foarte fragili, au ochii inchisi, gaturi lungi si nu-si pot sustine singuri capetele. Ei nu vor fi hraniti de parinti decat dupa trecerea a 8-12 ore si dupa ce vor fi complet uscati. Nu va faceti griji, ei au rezerve nutritionale provenind din sacul galbenusului pe care l-au absorbit inainte de eclozare. Nu incercati sa hraniti puii in acest interval. In conditii normale, daca nu este hranit, un pui va supravietui circa 24 de ore dupa eclozare. Daca dupa trecerea a 20 de ore observati ca puii nu au fost hraniti, va trebui sa ii incredintati unei alte familii de nimfe cu pui sau sa ii hraniti dumneavoastra cu mana pana cand parintii isi vor prelua corespunzator indatoririle. Pentru a determina daca puii sunt hraniti examinati gusa acestora (situata imediat inaintea osului pieptului). Daca aceasta este umflata inseamna ca puiul a fost hranit.
Amandoi parintii se vor ocupa de hranirea puilor si pentru aceasta au nevoie de hrana de calitate si din belsug, precum si de apa proaspata. Oferiti-le hrana moale, legume si fructe proaspete (morcov, cartof fiert, broccoli, spanac, mazare, porumb, mar,salcam,salcie,struguri,rosie foare bine coapta,ardei gras.), galbenus de ou fiert tare, un mix de seminte de calitate, blocuri de calciu si minerale. Ideal este sa nu interveniti prea mult in cresterea puilor, e foarte posibil sa nici nu fie nevoie, nimfele sunt de regula parinti excelenti.
De obicei exista cate un pui mai mare, care va capata cea mai parte parte din atentie si cea mai mare cantitate de mancare si cate un pui mai firav. Verificati din cand in cand starea puilor (de preferinta zilnic), daca observati ca vreunul arata slab si/sau neingrijit, scoateti-l din cuib si hraniti-l din mana. Un pui sanatos trebuie sa aiba pielea de culoare roz, gusa plina de mancare, sa fie vioi si capabil sa-ti tina capul sus pentru a fi hranit. Manipulati cu foarte mare atentie puii! Igiena este extrem de importanta! Spalati-va pe maini inainte de a atinge puii si manipulati-i cu grija, sunt foarte fragili! Retineti faptul ca puii nu-si pot regla singuri temperatura corpului si trebuie tinuti la caldura! In jurul varstei de 10 zile, daca doriti, puteti inela pasarile.
Reproducerea
Nimfele nu au o vreme anume în an în care se înmulțesc și datorită faptului că se pot acomoda foarte ușor la orice mediu le este și foarte usor sa se reproducă în captivitate; de aceea au și fost foarte repede apreciate ca și animale de companie. Special la nimfe este că masculul și femela clocesc ouăle cu schimbul, ceea ce este foarte deosebit la papagali. Nimfele sunt mature și pregătite de reproducere la vârsta de 9 luni dar nu este indicat să le lăsați să clocească până la vârsta de 1 an. Unele nimfe preferă să nu fie nimic în cuib și în acest caz ele curăță cuibul.
Nimfele fac între 5-7 Rar 8 ouă pe care le depun la interval de câte(1 zi foarte rar )sau 2 zile in mod normal . Ele vor începe să clocească după al doilea ou iar durata de clocire va fi de 18-21 de zile,insa daca dupa 21 de zile nu au nici un rezultat ,verifica ouale si daca sunt intregi si ei inca le clocesc ,continua sa nu ii deranjezi (eu am avut o pereche care mi-a scos dupa 26 de zile ,daca nu m-ar fi avertizat un crescator mai experimentat decat mine la vremea aceea ,sa ii las in pace si doar sa verific daca sunt sparte ,le-as fi scos in mod sigur,insa datorita stresului de multe ori sau anumitor conditii nefavorabile ,procesul poate dura mai mult.De regula asta se poate intampla la inceput cand abia isi dezvolta maturitatea sexuala . Puii vor sta 5 săptămâni în cuib iar după 3 săptămâni după ce au părăsit cuibul vor mânca singuri și vor deveni independenți
Puii ajung la penajul și culorile finale dupa aproximativ 9 luni.
Igiena cuibului
Este extrem de importanta. Astfel, zilnic sau o data la doua zile, va trebui sa curatati cuibul. Cel mai potrivit moment pentru aceasta este dimineata, cand parintii ies din cuib pentru a manca. Acoperiti gura cuibului cu o bucata de carton pentru a impiedica parintii sa intre. Scoateti puii afara, asezati-i intr-un bol (suficient de mare pentru ca puii sa nu poata evada din el) captusit cu servetele moi, undeva unde este cald, inlocuiti asternutul din cuib si curatati peretii daca este cazul.
Va trebui sa efectuati toate aceste activitati cat mai repede, pentru ca puii sa nu aiba de suferit. Faceti totul calm si fara a speria parintii sau puii. Daca speriati parintii acestia s-ar putea sa calce din greseala pe pui si sa-i striveasca.
Daca vreunul dintre pui este dat la o parte de catre parinti acest lucru inseamna ca are probleme de sanatate si nu este un pui viabil. Totusi, chiar si acest pui poate fi salvat daca este hranit din mana.
Incepand cu varsta de 2-3 saptamani puii pot fi hraniti si exclusiv din mana insa acest lucru nu este recomandabil decat daca aveti foarte multa experienta si stiti exact ceea ce trebuie sa faceti. Aceasta perioada din viata pasarilor este extrem de importanta si orice greseala poate avea urmari foarte grave, iar hrana oferita de parinti, care ajuta puii sa-si formeze sistemul imunitar, nu poate fi inlocuita perfect cu nimic altceva. Hranirea din mana nu este singura posibilitate de imblanzire, va puteti apropia de puisori si prin alte metode.
In jurul varstei de 4-5 saptamani puii sunt gata sa iasa din cuib si sa-si incerce timid aripile pentru prima oara. Ei sunt inca dependenti de hrana oferita de parinti, dar vor iesi afara din cuib si vor explora colivia. In vederea acestei etape de dezvoltare, va trebui sa faceti cateva pregatiri: plasati cateva stinghii la inaltime joasa, aproape de fundul coliviei, indepartati gratarul de pe fundul coliviei (daca exista) pentru a preveni ranirea puilor, plasati un bol de apa si unul de mancare la inaltime joasa, aproape de fundul coliviei, captusiti fundul coliviei cu servetele albe.
Aveti grija si la spatiul dintre barele coliviei pentru a preveni orice fel de accidentare (capete sau picioruse prinse intre bare). La circa 5 saptamani puii vor avea penajul complet format (cu penele din coada scurte) si pot fi “intarcati”. Parintii ii vor invata sa manance mancare solida si vor renunta treptat sa-i hraneasca. Oferiti-le hrana pe care o oferiti si adultilor. Taiati hrana in bucatele mici si cojiti toate legumele si fructele. Daca puii refuza sa manance legumele proaspete incercati sa le fierbeti usor pentru a fi mai moi. Nu incercati sa grabiti in nici un fel procesul de trecere la mancarea solida. Daca un pui nu mananca si plange inseamna ca ii este foame. Hraniti-l dumneavoastra si lasati-l sa decida singur cand este pregatit sa treaca la mancarea specifica adultilor.
In general, puii de nimfa sunt complet “intarcati” la varsta de 8-10 saptamani. Un pui este considerat complet “intarcat” daca mananca singur vreme de 2 saptamani. Nu grabiti procesul!
Depunerea oualor, clocitul si eclozarea puilor
Femela nimfa va putea incepe sa depuna oua chiar si la 2 saptamani de la prima imperechere. Exista cateva semne care ne indica faptul ca momentul depunerii oualor se apropie:
- femela isi va petrece din ce in ce mai mult timp in cuib si se va hrani mult din osul de sepie si blocul de minerale (nutrienti de care are nevoie pentru formarea cojii oului);
- cu 1-2 zile inainte de depunerea primului ou, fecalele expulzate de femela vor avea dimensiuni enorme. Acest tip de fecale vor fi excretate pe toata perioada depunerii intrucat femela se va abtine si va defeca doar o singura data la 12 ore;
- cu 12-24 de ore inainte de depunerea oului cloaca femelei va fi vizibil umflata.
In perioada premergatoare depunerii, ca si in perioada incubatiei este foarte important sa oferiti femelei posibilitatea de a se imbaia, umiditatea este extrem de importanta atat in “prepararea” oualor cat si in procesul de incubatie (cand ouale din cuib trebuie sa aiba diferite niveluri de umiditate pentru a se dezvolta normal). Dieta femelei este foarte importanta, oferiti-i neaparat suplimente de calciu si minerale (os de sepie, blocuri de minerale) si legume proaspete precum: spanac, andive, patrunjel, frunze de nap, frunze de mustar etc.
In general, femela nimfa va depune in medie circa 4-6 oua mici si albe (desi este posibil sa depuna chiar si 8), cate unul la fiecare a doua zi, desi nu este total neobisnuit sa depuna chiar si unul pe zi. Daca nimfa se afla la prima depunere, este posibil ca primul ou sa prezinte urme de sange si sa fie usor alungit. Nu va alarmati, acest lucru este normal, iar puiul dinauntru are totusi sanse sa se dezvolte normal. Procesul de incubatie incepe abia dupa depunerea celui de-al doilea sau al treilea ou. Ouale fertile raman viabile pana la 7 zile la temperatura camerei daca procesul de incubare nu a inceput, asa ca nu aveti motive de ingrijorare.

Verificarea fertilitatii
De aceea, este foarte util sa va notati intr-o agenda datele exacte ale depunerii si ale inceperii incubatiei pentru a putea tine un calendar corect al reproducerii.
Nu neaparat toate ouale depuse sunt fertile, se estimeaza ca doar circa 90% din ele vor dezvolta pui. Dupa 7-10 zile de la inceperea incubatiei ouale pot fi verificate pentru a evalua fertilitatea lor si dezvoltarea embrionului dinauntru. Pentru aceasta va trebui sa folositi o mini lanterna (sau sa adaptati o lanterna mai mare) al carei fascicul de lumina sa nu fie foarte puternic (expunerea la caldura puternica omoara embrionul). Spalati-va intotdeauna pe maini inainte sa manipulati ouale, coaja lor este poroasa si bacteriile de pe maini pot omori embrionii! Luati oul si, intr-o camera unde este intuneric, expuneti fundul acestuia (capatul mai lat) la fascicolul de lumina provenit de la lanterna. Daca oul este fertil va trebui sa vedeti imediat sub coaja o retea fina de capilare distincte si rosii, iar embrionul apare ca o pata inchisa la culoare in mijlocul acestei retele. Veti vedea de asemenea si o bula de aer in interiorul cojii. Daca embrionul este mort va aparea ca o pata de culoare inchisa, uscata in interiorul cojii. Daca oul este infertil sau nu este incubat va permite trecerea luminii prin el. Incercati sa limitati pe cat posibil atat durata procedurii de verificare a fertilitatii oualor, cat si durata expunerii oului la fascicolul de lumina pentru a nu afecta embrionii. Manipulati ouale cu mare grija intrucat sunt foarte fragile! Nu zgaltaiti ouale, nu le intoarceti de pe o parte pe alta pentru ca omorati embrionii! Ouale infertile sau cu embrioni morti trebuiesc indepartate din cuib.
Incubarea oualor este facuta de ambii parinti. Daca unul din parinti iese afara din cuib pentru a manca, bea sau face baie, celalalt se va aseza pe oua. Nu este neobisnuit nici ca parintii sa cloceasca impreuna, in acelasi timp, fiecare sezand pe o parte din oua.
De obicei, femela incubeaza mai mult noaptea, cand masculul sta langa cuib, pazindu-l. In timpul incubatiei, atat ziua cat si noaptea, parintii intorc ouale de pe o parte pe alta in cuib, pentru a preveni aderarea embrionilor de coaja oului. Intreruperea procesului de incubatie se soldeaza intotdeauna cu moartea embrionilor.
Este bine sa verificati cuibul nimfelor din cand in cand (chiar si de cateva ori pe zi, insa fara sa exagerati) pentru a vedea starea oualor. Pasarile se pot speria daca le deschideti cuibul fara a le preveni si pot sparge din greseala unul sau mai multe oua. Pentru a evita acest lucru este bine sa ciocaniti usor in cuib de fiecare data inainte de a-l deschide. Dupa ce il deschideti, in general pasarile vor alege sa iasa din el si va vor lasa sa inspectati ouale. Daca acest lucru nu se intampla, puteti folosi o revista sau o bucata de carton pentru a indeparta cu atentie si gentilete pasarea din cuib. Manipulati cuibul si ouale cu mare grija, sunt foarte fragile!
Eclozarea oualor va avea loc la circa 18-21 zile masurate de la inceputul procesului de incubatie. In zilele premergatoare eclozarii oferiti mai multe alimente moi parintilor pentru a-i obisnui bine cu acest tip de mancare pe care-l vor oferi si puilor. Nu va grabiti sa inlaturati ouale daca nu au eclozat dupa trecerea celor 21 de zile, mai asteptati pana se implinesc 28 de zile. Uneori procesul de incubatie incepe mai tarziu decat crede stapanul datorita faptului ca unele conditii necesare nu au fost indeplinite decat mai tarziu. Inainte de eclozare puiul poate incepe sa piuie din interiorul oului. Puiul reuseste sa sparga coaja oului cu ajutorul unui dinte si acest proces de eclozare poate dura de la cateva ore pana la 2 zile chiar, in functie de forta si vigoarea puiului, dar si de grosimea cojii. Dupa aceasta “munca” obositoare puii se “odihnesc” de obicei sezand pe spate, cu burtile in sus, nefiind suficient de puternici ca sa stea pe picioruse. Nu va alarmati, aceasta pozitie este perfect normala. Detaliile referitoare la viata si cresterea puilor dupa momentul eclozarii vor face obiectul unui alt articol.
Hranirea la mana a puilor de nimfa
Desi rare, din nefericire exista totusi cazuri in care nimfele isi abandoneaza sau abuzeaza puii si acestia, pentru a putea supravietui, vor trebui hraniti la mana de catre stapani. De asemenea, se poate intampla uneori ca unul din parinti sau chiar amandoi sa moara, lasandu-si odraslele orfane. Hranirea la mana nu este deloc o sarcina usoara si este un proces indelungat, care poate dura pana la 10 saptamani. Puii sunt foarte fragili si sensibili si au nevoie de multe pregatiri si de foarte mare atentie si grija. Veti avea nevoie de mult timp, de rabdare si dedicatie. Va trebui sa va documentati cat puteti de mult pentru a va asigura ca indepliniti corect procedura si acordati astfel puiului sanse reale de supravietuire si dreptul la o viata sanatoasa. Puii sunt totalmente dependenti de dumneavoastra iar pierderea lor poate fi deosebit de dureroasa. Hranirea la mana in prima saptamana de viata a puilor este foarte dificila intrucat mancarea pe care le-o oferim noi, oamenii, nu poate inlocui cu succes mancarea oferita de parinti si sistemul imunitar al puilor ar putea avea de suferit. Multi pui hraniti la mana din prima lor saptamana de viata nu vor supravietui. Apelati la ajutorul unui crescator experimentat sau al unui veterinar! Prezentul articol va va prezenta doar linii de ghidaj general!
Ustensile necesare
hrana special formulata
termometre
siringi sterile fara ac, pipete sau lingurite
cantar de bucatarie
incubator
prosop impaturit
Hrana pentru pui
Cautati in magazinele de specialitate mancare special formulata pentru pui neintarcati. Ea se prezinta sub forma de praf care trebuie amestecat cu apa calduta si contine toti nutrientii care in mod normal sunt furnizati in mancarea regurgitata de parinti puilor. Alegeti sortimentul potrivit pentru papagalii nimfe.
Temperatura hranei este cruciala si ea trebuie sa fie cuprinsa intre 40 si 41°C. Puii vor refuza mancarea mai rece sau mai calda de atat. Mancarea prea rece poate determina incetinirea digestiei si chiar moartea puilor! De asemenea, mancarea cu temperatura mai mare de 41°C poate arde gusa puilor si cauza dureri atroce sau chiar moartea micutilor. Folositi un termometru alimentar pentru a masura temperatura alimentului.
Hrana trebuie sa aiba consistenta unei supe-creme si nu trebuie sa contina cocoloase nedizolvate (in cazul puilor in varsta de cateva zile hrana trebuie sa fie lichida). Urmati cu atentie instructiunile de pe ambalajul produsului pentru a-l prepara in bune conditii. Pe masura ce puii cresc, puteti ingrosa treptat alimentul.
Aruncati toata mancarea care ramane neconsumata! Nu o refolositi niciodata!
In cazul in care nu aveti imediat la indemana hrana special formulata puteti folosi un amestec de cereale pentru copii (cu continut ridicat de proteine) cu legume si vegetale pasate. Nu recomandam folosirea acestui tip de hrana intrucat prepararea sa nu poate fi sterila si riscati sa imbolnaviti puii.
Incubatorul
Marimea incubatorului care va gazdui puii depinde de varsta si numarul lor. Puteti folosi in acest scop o cutie de plastic, o cutie de carton sau chiar un acvariu de dimensiuni reduse. Dezinfectati cu atentie incubatorul inainte de a-l folosi. Acoperiti fundul acestuia cu un strat de talas de pin sau brad de circa 4-5cm grosime si peste acesta asezati un alt strat de prosoape de hartie sau servetele moi. Incubatorul va trebui curatat cu regularitate si fecalele puilor indepartate.
Puii nu-si pot regla si mentine singuri temperatura corporala asa ca incubatorul va trebui incalzit. Pentru aceasta folositi un “heat pad” pe care sa il asezati sub incubator. Acoperiti incubatorul cu un prosop mare, lasand totusi o parte libera pentru a permite circulatia aerului. Pentru controlarea temperaturii introduceti in incubator un termometru incasabil. Iata mai jos tabelul de temperaturi necesare puilor in incubator, in functie de varsta lor:
Varsta (zile) Temperatura (°C)
1-5 zile 34,5-35,5
6-9 zile 33,8-35
10-14 zile 32,7-33,8
15-21 zile 30-32,2
22-28 zile 27,2-29,4
29-35 zile 24,4-26,6
35-intarcare 21,1-23,8
Suprafata de hranire
Atunci cand hraniti puii asezati-i cu gentilete pe un prosop impaturit de mai multe ori pentru a le permite o oarecare stabilitate si a evita ranirea picioruselor. Plasati prosopul pe o masa stabila.
Procedura de hranire a puilor
Spalati-va cu atentie pe maini ori de cate ori manipulati sau hraniti puii! Dezinfectati de fiecare data toate ustensilele pe care le folositi, inclusiv bolul in care preparati mancarea! Ideal este sa folositi siringi sau lingurite diferite pentru fiecare pui in parte. Folositi siringi de dimensiuni diferite, in concordanta cu dimensiunile puilor.
Cand hraniti puii pentru prima oara alegeti un moment in care gusa lor sa fie aproape goala. Daca sunt infometati vor accepta mai usor sa fie hraniti din mana. Va recomandam sa folositi pentru hranire o siringa sterila. Umpleti partial siringa cu mancare la temperatura potrivita (40-41°C). Asezati puiul pe prosopul impaturit, cu fata spre dumneavoastra. Tineti siringa in mana dreapta si cu mana stanga sustineti cu gentilete capul puiului, intre degetul mare si cel aratator. Pozitionati cu atentie varful siringii in gura puiului, orientand varful catre partea dreapta a ciocului puiului. Atentie! Partea dreapta a ciocului puiului este partea dumneavoastra stanga! Pozitionarea siringii cu varful spre dreapta ciocului puiului este extrem de importanta! O pozitie incorecta poate duce la aspirarea hranei in plamani si moartea puiului! Apasati foarte incet pistonul siringii pentru a acorda suficient timp puiului sa inghita alimentul. Nu fortati ciocul puilor si nu le introduceti cu putere siringa pe gat! Ii puteti rani sau chiar omori! Aveti nevoie de foarte multa delicatete!
Pe masura ce vor creste puii vor inghiti mai usor si vor necesita cantitati mai mari de mancare.
Dupa ce terminati “masa” curatati cu gentilete ciocul puiului pentru a nu permite intarirea mancarii pe pielea sau penele acestuia. Incercati sa nu lungiti foarte mult durata hranirii, pentru ca puilor sa nu li se faca frig.
Cat de mult si cand sa hranim puii
Este foarte important sa nu hraniti excesiv puii! Hranirea excesiva poate determina incetinirea digestiei si moartea puilor!
Gusa trebuie sa fie elastica chiar si atunci cand puii sunt satui, ea trebuie sa aibe la atingere consistenta unui balon moale umplut cu apa. La puii foarte tineri gusa este chiar transparenta, putandu-se observa, prin pielea subtire, mancarea.
Iata mai jos un tabel orientativ care cuprinde orele de hranire (pe timpul zilei) si cantitatile recomandate in functie de varsta puilor. Nu va faceti griji in privinta noptii, nici parintii nu-si hranesc puii noaptea, asa ca acestia sunt obisnuiti sa reziste pana dimineata devreme. Este foarte important insa sa respectati intervalele la care trebuiesc hraniti puii!
Varsta (zile) Orele de hranire Cantitati (ml)
1-4 zile O data la 2 ore 1-2 ml
5-7 zile O data la 3 ore 2-3 ml
8-14 zile 7:00; 11:00; 15:00; 19:00; 23:00 4-6 ml
15-24 zile 7:00; 12:00; 17:00; 23:00 7-10 ml
25-34 zile 7:00; 17:00; 23:00 11-15 ml
35-44 zile 7:00; 19:00 11-15 ml
45-intarcare 19:00 11-15 ml
Este ideal sa cantariti puii in fiecare zi si sa va notati gramajul. In acest fel le veti putea urmari evolutia si preveni eventualele probleme. Daca puii “tipa” dupa mancare, hraniti-i, inseamna ca le este foame. Mai jos gasiti un tabel cu greutatea ideala a puilor in functie de varsta:
Varsta (zile) Greutate (g)
7 zile 37g
14 zile 50-65g
21 zile 70-84g
28 zile 85-99g
35 zile 92-110g
42 zile 90-105g*
49 zile 88-100g*
56 zile 95-120g
7 zile 37g
14 zile 50-65g
21 zile 70-84g
28 zile 85-99g
35 zile 92-110g
42 zile 90-105g*
49 zile 88-100g*
56 zile 95-120g
*In perioada in care puii isi incearca aptitudinile pentru zbor greutatea lor scade usor si este posibil sa fie nevoie sa-i hraniti mai mult sau mai des.
Va reamintesc ca hranirea la mana este o operatiune dificila. Cereti sfatul unui crescator experimentat sau unui veterinar!
Va reamintesc ca hranirea la mana este o operatiune dificila. Cereti sfatul unui crescator experimentat sau unui veterinar!
Cum invatam un papagal nimfa sa vorbeasca
Multi oameni achizitioneaza un papagal doar pentru ca doresc sa-l invete sa vorbeasca. Aceasta este insa o motivatie gresita pentru ca un papagal este mult mai mult decat o “jucarie care vorbeste” si abilitatile de imitator sau vorbitor nu trebuie in nici un caz sa afecteze dragostea pe care stapanul o daruieste pasarii sale. Fiecare papagal are propria sa personalitate, propriile capacitati si aptitudini si, uneori, chiar si exemplare din speciile renumite pentru abilitatile lor de reproducere a limbajului uman, se dovedesc a fi complet “mute”. Papagalii invata sa vorbeasca datorita faptului ca isi considera stapanii ca fiind semenii lor, cu care doresc sa interactioneze si a caror atentie o doresc. De aceea, un papagal fara companion, ar putea sa vorbeasca mai mult decat un papagal care are un partener si deci, beneficiaza de atentia necesara de la un membru al aceleiasi specii.
Desi de multe ori sunt prezentati ca mari “vorbitori”, papagalii nimfa nu se numara printre speciile care vorbesc foarte bine sau care pot invata un vocabular bogat. Totusi, papagalii nimfa sunt foarte buni imitatori si fluiera foarte frumos, fiind capabili sa invete chiar fragmente de melodii. In general femelele se rezuma numai la un ciripit usor, masculii fiind mult mai vocali si reusind sa invete si cateva cuvinte sau combinatii de cuvinte (exista totusi si exceptii si s-au inregistrat cazuri de femele care vorbesc). Nimfele vor incepe sa vocalizeze dupa cateva luni de la nastere (4-8 luni) si tot de atunci puteti incerca sa le invatati sa vorbeasca sau sa fluiere diverse melodii. Cu cat papagalul este antrenat la varste mai fragede, cu atat sansele de succes sunt mai mari. De asemenea, chiar si o nimfa neimblanzita poate vorbi, desi papagalii dresati sunt mult mai usor de “convertit” la vorbirea umana. Unele nimfe vor invata sa vorbeasca in cateva saptamani, altele vor avea nevoie de luni sau chiar ani de antrenamente sustinute.
Nimfele vor imita cu usurinta cele mai diverse tipuri de zgomote, de la soneria telefonului pana la ciripitul altor pasarele. Ele sunt atrase de sunetele mai deosebite, care ies in evidenta si nu fac parte din registrul obisnuit de zgomote: amuzante, emotionale etc.
Tocmai din aceasta particularitate rezulta unul din trucurile pe care le puteti folosi pentru a va invata nimfa sa vorbeasca: repetati-i cuvantul pe care doriti sa-l retina pe o voce si o tonalitate deosebita de cea obisnuita si nimfa il va retine cu mult mai multa usurinta. De aceea intalnim atat de multi papagali care repeta injuraturile ocazionale ale stapanilor lor! :)
Papagalii nimfa au voci cu tonalitate inalta si de aceea este posibil sa le fie mai usor sa invete sa vorbeasca de la persoane care au voci cu tonalitati asemanatoare cu ale lor (in special femei). De multe ori, chiar daca vor invata sa reproduca limbajul uman, nimfele nu vor putea pronunta bine cuvintele. S-ar putea sa recunoasteti un anume cuvant spus de papagalul dumneavoastra doar dupa ce-l auziti de mai multe ori, iar persoanele straine, neobisnuite cu papagalii, s-ar putea sa nu recunoasca deloc pronuntia.
Pentru a va invata nimfa sa vorbeasca aveti nevoie de foarte multa rabdare, devotament si afectiune. Ca si in cazul oamenilor, si in cazul papagalilor este valabila zicala “repetitia este mama invataturii”. In cele ce urmeaza va vom prezenta cateva sfaturi de urmat in cazul in care v-ati decis sa va antrenati nimfa sa vorbeasca:
Desi de multe ori sunt prezentati ca mari “vorbitori”, papagalii nimfa nu se numara printre speciile care vorbesc foarte bine sau care pot invata un vocabular bogat. Totusi, papagalii nimfa sunt foarte buni imitatori si fluiera foarte frumos, fiind capabili sa invete chiar fragmente de melodii. In general femelele se rezuma numai la un ciripit usor, masculii fiind mult mai vocali si reusind sa invete si cateva cuvinte sau combinatii de cuvinte (exista totusi si exceptii si s-au inregistrat cazuri de femele care vorbesc). Nimfele vor incepe sa vocalizeze dupa cateva luni de la nastere (4-8 luni) si tot de atunci puteti incerca sa le invatati sa vorbeasca sau sa fluiere diverse melodii. Cu cat papagalul este antrenat la varste mai fragede, cu atat sansele de succes sunt mai mari. De asemenea, chiar si o nimfa neimblanzita poate vorbi, desi papagalii dresati sunt mult mai usor de “convertit” la vorbirea umana. Unele nimfe vor invata sa vorbeasca in cateva saptamani, altele vor avea nevoie de luni sau chiar ani de antrenamente sustinute.
Nimfele vor imita cu usurinta cele mai diverse tipuri de zgomote, de la soneria telefonului pana la ciripitul altor pasarele. Ele sunt atrase de sunetele mai deosebite, care ies in evidenta si nu fac parte din registrul obisnuit de zgomote: amuzante, emotionale etc.
Tocmai din aceasta particularitate rezulta unul din trucurile pe care le puteti folosi pentru a va invata nimfa sa vorbeasca: repetati-i cuvantul pe care doriti sa-l retina pe o voce si o tonalitate deosebita de cea obisnuita si nimfa il va retine cu mult mai multa usurinta. De aceea intalnim atat de multi papagali care repeta injuraturile ocazionale ale stapanilor lor! :)
Papagalii nimfa au voci cu tonalitate inalta si de aceea este posibil sa le fie mai usor sa invete sa vorbeasca de la persoane care au voci cu tonalitati asemanatoare cu ale lor (in special femei). De multe ori, chiar daca vor invata sa reproduca limbajul uman, nimfele nu vor putea pronunta bine cuvintele. S-ar putea sa recunoasteti un anume cuvant spus de papagalul dumneavoastra doar dupa ce-l auziti de mai multe ori, iar persoanele straine, neobisnuite cu papagalii, s-ar putea sa nu recunoasca deloc pronuntia.
Pentru a va invata nimfa sa vorbeasca aveti nevoie de foarte multa rabdare, devotament si afectiune. Ca si in cazul oamenilor, si in cazul papagalilor este valabila zicala “repetitia este mama invataturii”. In cele ce urmeaza va vom prezenta cateva sfaturi de urmat in cazul in care v-ati decis sa va antrenati nimfa sa vorbeasca:
1. Incercati sa stabiliti o rutina zilnica, ideal este sa desfasurati 2 sedinte a cate 10 minute fiecare, una dimineata si una dupa-amiaza sau chiar inainte de culcare.
2. Scoateti nimfa din colivie in timpul sedintelor de antrenament, pentru a-i da posibilitatea sa-si focuseze atentia numai asupra dumneavoastra. Creati un mediu inconjurator linistit, fara zgomote sau evenimente care sa-i distraga pasarii atentia de la lectia de vorbire. Asigurati-va ca papagalul va poate vedea miscarea buzelor si va poate auzi cuvintele.
3. Incepeti prin a repeta un cuvant simplu si scurt, eventual format dintr-o singura silaba, o formula de salut sau chiar un nume: “buna”, ”coco”, ”iubi” etc. Lungiti silabele cuvantului pentru a va asigura ca nimfa il retine corect (papagalii accelereaza rostirea cuvintelor): “buuuunnnnnaaaa”, “cooocooo”.
Repetati cuvantul clar, pe aceeasi tonalitate, dar nu tare, pentru a evita astfel ca nimfa sa vocalizeze prea puternic in viitor. Repetati cuvantul ales pe durata intregii sedinte. In cazul in care cuvantul ales reprezinta un obiect, aratati-l papagalului in timp ce-l denumiti. Purtati-va cu nimfa dumneavoastra asa cum va purtati cu un copil care abia invata sa vorbeasca.
4. Nu incercati sa va invatati nimfa mai multe cuvinte odata, alegeti unul singur si treceti la urmatorul abia dupa ce papagalul il pronunta suficient de bine pe primul ales.
5. Recompensati nimfa cu o mica tratatie si o mangaiere de fiecare data cand este atenta si reuseste sa invete ceva. Recompensa are rol de incurajare si va ajuta nimfa sa fie atenta in continuare.
6. Inarmati-va cu foarte multa rabdare si blandete!
7. Nu pedepsiti niciodata papagalul daca nu reuseste sa invete sa vorbeasca! Nu tipati la el si nu il loviti! Fiecare pasare are personalitatea sa proprie si nu toate sunt interesate in a imita limbajul uman.
8. Puteti incerca sa utilizati CD-uri sau casete inregistrate cu cuvantul sau cuvintele pe care doriti ca nimfa sa le invete. Cand plecati de acasa lasati sa mearga CD-ul sau caseta, repetitia este unul dintre cei mai importanti factori de succes.
9. Puteti repeta cuvantul care doriti sa fie invatat si in afara sedintelor, atunci cand va aflati in preajma papagalului dumneavoastra.
Nu va mirati daca nimfa dumneavoastra va incepe sa vorbeasca initial atunci cand nu veti fi prezent/a! S-ar putea ca papagalul sa vrea sa exerseze singur pana cand isi va imbunatati vorbirea pentru a va putea apoi demonstra noul lui talent. Primele cuvinte sunt cel mai greu de invatat, dupa aceea totul va merge mult mai usor si s-ar putea chiar sa fie nevoie sa aveti grija ce vorbiti in prezenta papagalului pentru a evita situatii jenante in care acesta ar putea sa repete cuvinte nu tocmai placute auzite de la dumneavoastra!
Nu fiti dezamagiti daca papagalul dumneavoastra nu vorbeste! Iubiti-l in continuare la fel de mult si descoperiti impreuna cu el alte modalitati de distractie si de interactiune!
foarte interesant!!!! ms
RăspundețiȘtergereBUNA ZIUA,
RăspundețiȘtergereMA BUCUR TARE MULT CA ATI FACUT ACEST MATERFIALE STRICT DESPRFE NIMFE!
De curand amluat o nimfa de la cineva care o neglija,mi-a spus ca are pana in 8 luni,imi puteti spune si mie cum ar trebui sa fie narile nimfei? mie mi se par putin gri si uscate ,e posibil sa aiba ceva?
multumesc si as dori tare mult sa ma ajutati cu un raspuns,
adresa mea de email este:
isabela_marcu@yahoo.com
o zi buna,
isabela M
Buna ziua.Culoarea narilor nu indica o problema ele pot avea si narile roz foarte sters si alte nuante de culoare in functie de mutatia de culoare din care face parte ,gen :White face,Lutino (cel galben complet) perlat cea tarcata cu negru si galben etc. In functie de mutatia de culoare pe care o prezinta pasarea,narile difrera la culoare.
ȘtergerePe de alta parte cand pasarea are narile uscate si ciocul dur ,totul este bine ,rezulta ca pasarea este sanatoasa si are calciu suficient, daca pasarea are narile umede mai multe zile la rand si secreta o substanta lichida ( de multe ori translucida) , atunci apare o problema ,asta poate rezulta multe afectiuni cel mai des raceala cauzata de curentul provocat de usi deschise si\sau geamuri,sau poate avea chiar o afectiune la plamani inceputa cu ,cateva saptamani sau chiar luni in urma ,ce nu a fost tratata corespunzator sau la timpul sesizarii problemei.Problema cu plamanii poate aparea cel mai usor atunci cand pasarii i se ofera recipient de apa sa faca baie insa climat prea nefavorabil pentru uscarea penajului sau daca pasarii i se administreaza legume spalate dar ne sterse de apa sau daca cusca ori tavita de jos au fost spalate insa plasate ianpoi in locuinta pasarii ude sau recimientele de hrana umede , mancarea trebuie sa stea la o distanta cat de cat de recipientul de apa pentru a nu avea riscul sa arunce cu apa in mei si pasarea sa manance umed sau putrezit dupa cum am vazut la un "negustor" fara creier.
Sunt multe lucruri ce se pot cunoaste de aceste genii ale naturii insa daca ar face toti ca dumneavoastra ar fi perfect, inainte sa achizitioneze un asemenea exemplar sa se informeze macar minimul necesar,ar fi bine si pentru companionul lor si pentru propietar pentru ca i-ar reduce riscul de a pierde pasarea.
Ps: In principiu pasarea dumneavoastra nu prezinta simptome de boala insa pana la varsta de un an evitati ca pasarea sa stea in surse de curent ( perioada de 2-3 luni la 1 an 1 an si 2 luni reprezinta cele mai critice si vulnerabile momente din viata lor).
In general mai toate pasarile exotice sunt destul de vulnerabile in primele luni de viata.
Daca doriti si aveti spatiul necesar in care pasarea sa va faca totul leoarca ii puteti pune un recipient de apa calaie cam de 2- 3 cm max(incat apa sa ii acopere doar picioarele ) ,pentru ca pasarea sa isi poata spala penajul mai bine,suplimentar pasarea va,va oferii un spectacol unic,darotita penajului si dragostei fata de balaceala.Atentie! din momentul in care pasarea are posibilitatea de a se balacii incercati sa ii mentineti un climat in incapare de 30" pana i se usuca penajul.
O sa mai scriu si de rossela zi alte specii insa momentan sunt putin cam prins si nu am mai avut timp. Va multumesc pentru aprecierea acestui articol si voi revenii cu noutati .Daca sesizati probleme legate de orice fel de pasare exotica sau papagal nu ezitati sa treceti pe acest blog.Cu respect si o zi frumoasa va doresc S.Andrei
Buna ziua,
RăspundețiȘtergereAm doua nimfe femela este mai matura decat masculul.
Pe el il avem de 2 ani si cred ca avea cam un an cand l am luat iar pe a o aveam deja.Persoana de la care l-am luat ne-a zis ca e mascul desi amandoua pasarile au coada pestritata si obraji sunt la fel de rosii.
Ea acum a ouat intra si cloceste dar nu i-am vazut imperechindeuse nici o data din contra ea al bate.
problema este ca el intra in cuib si da cu ciocul in oua.
E posibil sa nu fie mascul si sa fie tot femela?
Buna ziua.
ȘtergereDupa descriere amandoua sunt femele deci cea care depus oua ar putea fi cea achizitionata recent ,practic a fost despartita de masculul care a imperecheato insa ea si-a continuat activitatea iar cealalta ii ataca ouale in primul rand din invidie( mai ales daca nu a fost calcata nici macar o data in cei 2 ani).
Apoi poate sa ii mai atace ouale si chiar pe ea pentru faptul ca este relativ noua pe teritoriul ei, daca ar fi fost mascul ar fi exista o posibilitate foarte mare sa se imperecheze cu el , sa se placa de la prima vedere or sa il bata daca nu era pe gustul ei in felul acesta nu a-ti fi avut decat sa schimbati masculul pana ar fi acceptat unul. In situatia dumneavoastra in mod sigur este vorba de 2 femele ( femelele chiar daca nu au oua ) sunt mai irascibile si daca nu traiesc impreuna de cand sunt mici iar exita posibilitatea sa refuze sa convietuiasca impreuna cel putin o perioada de 2 3 saptamani pana se acomodeaza si cel nou venit iar cel vechi intelege ca face parte din familie si ca nu ii ataca nimeni caminul ( cu alte cuvinte nu reprezinta un pericol pentru ea sau caminul ei si o data ce castiga incredera o accepta ).Cazutile difera uneori eu am avut 2 papagali care se bateau asa tare pana intr-o zi cand femela i-a spart capul unui mascul ( amandoi perusi de talie mare) si m-am trazit cu el mort in colivie a doua zi ..pe atunci nu cunosteam prea multe informatii si am sperat ca se vor accepta dupa un timp.. insa dupa 3 saptamani l-a terminat nu stiam prea multe lucruri despre caracterele lor ( e vorba de 13 -14 ani in urma ) insa anumite pierderi de genul asta m-au facut mai obsesiv in loc sa ma indeparteze ideea de a mai achizitiona alte specii .De regula experienta se capata si prin pierderi eu din fericire am avut doar 2 pierderi pana in ziua de astazi (singurele probleme care ma mai depasesc la pasari sunt tumorile si lucruri legate de chirurgie )Cu respect.S.Andrei
buna ziua
RăspundețiȘtergeream si eu nevoie de ajutor. detin o pereche de nimfe mascul normal grey(cred)are capul galben extremitatile aripilor albe coada alb cu galben si in rest este gri inchis si femela gri dar cu capul si coada gri. femela a deprins un obicei de a smulge pene, La inceput smulgea penele puilor(din cap)si dupa ce am donat puii a inceput sa si le smulga pe ale ei(de la cloaca ,de sub aripi , de pe burta).Am mai cumparat o nimfa pt ca am vazuto in magazin f neingrijita , cred ca e lutino dar nu sunt sigur de sex , doamna de la pet a spus ca e femela dar nu are nici un semn pe interior pe pene(daca este cazul la ei)si nici nu am cu ce compara intensitatea obrajilor.
Va multumesc anticipat pentru ajutor.
aici este max cel/cea nou/a
RăspundețiȘtergerehttps://www.facebook.com/photo.php?fbid=573002389399741&set=a.478847115481936.116563.100000699557294&type=3&theater
aici este perechea rex si coco
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=478847225481925&set=a.478847115481936.116563.100000699557294&type=3&theater
Buna ziua.
RăspundețiȘtergereAm o pereche de nimfe,care femela tocmai a scos un ou.
Nu sunt foarte experimentat,insa va intreb pe dvs. din ce elemente ar trebuie sa fie cuibul? Si ce sa contina in el? Va multumesc.
Hey Denis.Daca va referiti la materialul din care trebuie facut cuibul, trebuie sa fie facut din placaj de lemn (cum este cel care se pune pe spatele dulapului sau canapelei) se gaseste la magazine de constructii sau se poate dezansambla un fotoliu nefolositor :).Interiorul cuibuluide regula este gol insa este bine sa ii puneti in colivie sau in spatiul unde sta pasarea iarba uscata sau proaspata (nu conteaza),frunzulite de salcam ,sau salcie si mici betisoare subtiri pe fundul coliviei, sa isi aleaga pasarea ce are nevoie,puteti sa incercati sa ii bagati o mana de iarba uscata in cuib ( doar uscata ca sa nu se imputa ) daca o scoate afara nu mai insistati lasati doar pe fundul colivii .De regula eu le mai pun iarba uscata ca mai sparg ouale noaptea.Am o pisica tampita care tot se da cu capul de usa de la cusca pe la 2 noaptea si se mai sperie , in momentele in care se sperie pasarea poate sparge ouala, daca exista iarba aia intre oua sansa de a se sparge este in mod sigur redusa ;).
Ștergere:Ps Cuib se poate si cumpara gata facut,daca doriti sa faceti aveti in categoria "Totul despre nimfe " dimensiuniile optime pentru realizarea unui cuib.Va doresc succes in continoare si daca este prima inmultire tineti cont de zilele de clocire de la primul ou. Daca aveti posibilitate lasati un recipient cu apa de 2 ,3 Cm pe fundul coliviei, au nevoie de umiditate pe puff mai ales cand este foarte cald, ajuta pentru coaja oualor.Incercati sa oferiti pasarilor si o feliuta 2 de mar , un morcov taiat pe jumatate sau crenguta de salcam cu frumnze pe ea , o data la 2 ,3 zile pe langa hrana de baza, seminte , mei , ovaz, etc.
buna ziua...1an am avut 2 ninfe femele am schimbat una din ele acum 2 luni jumatate cu un mascul vazut si placut s-au imperecheat din prima zi c-am 5 zile la rand au trecut 2 luni jumate si astept sa faca oua si nimic am facut ciub dintr-un cos de paine din lemn i-am facut si acoperis am pus in cuib vata dar am observat ca o scoate afara am sa probez cu calt ca am auzit ca e bun masculul cand l-am luat naparlea acum e ok masculul cand l-am luat canta asa de frumos in primele zile dar dupa cum a terminat cu iubire cum nu a ma-i cantat :)) ce se intampla de ce nu face oua si ce tre sa fac au vitamine au os de sepie ...multumesc anticipat !
RăspundețiȘtergerebuna seara, am o nimfa Lutino (SL Ino), initial am crezut ca este baietel, dar ne-a facut o surpriza foarte frumoasa...a facut oua si abia acum ne-am dat seama ca este fetita! nu am pereche o am decat pe ea. as dori sa va intreb ce pot sa fac in acest caz cu ouale depuse de ea? mai ales ca nu a avut baietel cu care sa se imperecheze? cum ma sfatuiti sa procedez?
RăspundețiȘtergerebuna am si eu un papagal nimfa si e baiat.e ft agresiv,in sensu ca atunci cand ma apropiii de cusca sare cu ciocu si vrea sa ma muste si isi mananca excrementele e cv normal?
RăspundețiȘtergereE normal sa faca asa ceva la inceput...Cu al meu mi-a trebuit vreo doi ani sa il fac sa comunice cu mine...adică sa se urce pe mana sa nu ma mai sâsâie...doar...ai răbdare si poți chiar sa ii citesti povesti sau sa vorbesti cu el ca sa nu se mai teama de tine....A! Era sa uit...nu îsi mănâncă excrementele...si eu credeam la fel...doar ca sunt niste animale foarte curate...doar curata dupa ele...atata tot...Sper ca te-am ajutat!!!:)))
ȘtergereInteresant articol
RăspundețiȘtergereSalutare am si eu o nimfa , imi poti spune daca este mascul sau femela? As vrea sa-i iau pereche si nu prea imi pod da seama din descrierea ta . Multumesc.
RăspundețiȘtergerehttps://www.facebook.com/zetzet27/media_set?set=a.779332505416387.1073741849.100000189345017&type=3
Buna seara,vroiam sa va intreb daca este adevarat ca femelele nimfa nu pot invata sa vorbeasca?Multumesc!
RăspundețiȘtergerebuna.am nevoie de un sfat.am o nimfa mascul de 9 luni(el insa are in jur de 3 ani),l-am cumparat de la un pet-shop.faptul ca e batran nu ma deranjeaza ,ce ma deranjeaza este ca nu pot sa-l imblanzesc.de 9 luni ma chinui sa-l invat macar sa se urce pe deget si nu reusesc.fuge de noi ,zboara ,iar cand este incoltit plange.de ciuput nu ciupeste este f bland dar nu ne accepta prezenta.si ce ma deranjeaza cel mai mult este ca nici nu canta.sta apatic aproape toata ziua intr-un singur loc.daca nu l-am indemna noi cred ca nici n-ar iesi din colivie.oare daca as cumpara o femela si-ar reveni?va rog sa-mi raspundeti. a si am uitat sa specific mai tot timpul cand observa ca e privit incepe sa tremure.
RăspundețiȘtergereBuna asa am patit si eu cu al meu dar am mai luat un papagal si acum se joaca aman2 dar se si bat nu stiu dac e tot baiat sau femela dar ar fi indicat sa mai iei unul
ȘtergereBuna asa am patit si eu cu al meu dar am mai luat un papagal si acum se joaca aman2 dar se si bat nu stiu dac e tot baiat sau femela dar ar fi indicat sa mai iei unul
ȘtergereBuna am o intrebare despre nimfe . Am o pereche care au scos doua rinduri de pui (prima data 5 iar a doua oara 2 ) pe care i-am dat la prieteni sau cunostinte si nu stiu de cite ori pe an pot sa faca oua si sa le cloceasca fara sa le dauneze sanatatii lor? . Am observat ca dupa ce nu au mai avut pui a doua zi deja faceasu sex.
RăspundețiȘtergere"a doua zi deja faceau sex" ....Vrei sa spui ca se imperecheau :)
ȘtergereAcum 3 zile miam luat o nimfa si toata ziua sta pe un bat si urla! Nu mananca nimic de 3 zile si nici nu bea apa! Am incercat sa ii dau si altceva de mancare(nuci, boabe, cartofi) nimic nu mananca!!! Ce sa fac?
RăspundețiȘtergereLa rasa de nimfa LUTINO . cum deosebesc un mascul de femela?
RăspundețiȘtergereVa rog frumos sa imi raspundeti .. chiar m'ar interesa sa cumpar.. si daca se poate si la rasa pearl va rog mult de tot
RăspundețiȘtergerePe mine m-a costat vreo 80 lei...dar prețurile încep de la 70 până la 150 lei...
ȘtergereBuna! Am si eu 2 nimfe (pereche) care au inceput in urma cu cateva saptamanii sa se imperecheze, asa ca am decis sa le cumpar cuib (cutie special). La inceput totul a fost bine, intrau amandoi in cuib nu se certau dar de 2 zile masculul a devenit foarte agresiv , nu o mai lasa sa intre in cuib, o bate, o musca , o alearga prin casa. Intra peste ea in cuib si o scoate afara desi astazi ea a depus un ou . Am sunat la clinica veterinara si doctorul de acolo mi -a zis ca nu a mai auzit asa ceva pana acum. Am cautat pe forumuri dar din pacate nu am gasit nimic care sa imi spuna ce sa fac sau cum sa ii "impac".
RăspundețiȘtergereAstept raspuns !!
Va multumesc mult !
buna seara!am si eu o pereche de nimfe,care au depus 9 oua si pe care le.au clocit.problema este ca atunci cand ma asteptam sa iasa puii femela nu a mai vrut sa stea pe oua.intra foarte rar,ouale sunt reci.din fericire 2 dintre ele sunt ciocnite,probabil pt ca le.am bagat la clocitoare cu gandul sa nu moara puii in ou,dar le.am mutat din nou in cuib,se aud puii piuind dar femela nu vrea sa intre sa le cloceasca.ce fac?cat timp pot sa reziste puii in ou fara caldura femelei?
RăspundețiȘtergereBuna am si eu 2 nimfe una alba si una gri cand iam cumparat au zis ca sunt femela cea alba si mascul cel gri cel alb canta pe mai multe tonuri vreo 5 cantece cel gri are un piuit foarte puternic si are numai 3 cantece cateodata cand canta isi face aripile in forma de inima din ce am citit ar fi baiat dar ma ingrijoreaza cel alb la obraji au portocaliul cam la fel avand in vedere diferenta lor de culoare se mai si bat cateodata leam pus cuib dar arunca paiele din el va rog ajutatima si pe mn
RăspundețiȘtergereBună!Articolul e foarte bun!Acum ştiu că papagalul meu nimfă este mascul şi nu femelă,aşa cum mi sa spus la pet shop.Mi-a luat foarte mult să îl fac să aibă încredere în mine...dar acum mă înțeleg tare bine cu el...E un papagal foarte afectuos şi stie să spună ''pupă'' si să cânte un cântec������
RăspundețiȘtergereBuna am si o intrebare unde il tineti afara sau in casa si la ce temparatura rezista?
ȘtergereBuna,recent am luat un papagal rasa Nimfa,dar este cam tacut,linsitit,cam in cat timp va scoate ceva sunete,la inceput a scos sunete,dar dupa ce am adus acsa,nu,bine de mancat mananca,dar altele nunprea,se soala,doarme,cum ar trebui sa ma comport si sa fac,sa se acomodeze cat mai repede.
RăspundețiȘtergereBuna ziua. Am gasit o nimfa,cred ca e baiat..nu stiu varsta. .canta..ciuguleste colivia...mananca..bea.apa...e activ.
RăspundețiȘtergereNu stiu daca tb sa l.las liber in camera ca e cam panicat cand ma apropii de colivie..daca mi va fi greu sa l prind si ju mai intra la loc...vreo solutie? Multumesc
Buna ziua. Am gasit o nimfa,cred ca e baiat..nu stiu varsta. .canta..ciuguleste colivia...mananca..bea.apa...e activ.
RăspundețiȘtergereNu stiu daca tb sa l.las liber in camera ca e cam panicat cand ma apropii de colivie..daca mi va fi greu sa l prind si ju mai intra la loc...vreo solutie? Multumesc
Buna ziua am o nimfa de 5 zile , in primele doua zile a fost foarte agitat fugea prin colivie toata ziua si manca foarte mult , canta toata ziua dar acum de vreo 3 zile nu mai mananca asa mult , in schimb doarme aprope toata ziua, coboara mai ciuguleste ceva dupa care iar doarme ... nu mai canta , sta toata ziua pe bat si doarme , ce e de facut in aceasta situatie , va rog a imi raspundeti , multumec
RăspundețiȘtergereAm o pereche de papagali nimfa. Dupa perioada de împerechere,au depus patru oua. Totul a fost in regula pina cind a aparut pe lume primul pui,l-au hranit amindoi timp de 7zile,apoi a murit. Nu pot sa-mi dau seama,de ce? In casuta unde au depus ouale,au aruncat toata iarba uscata,care am pus-o inauntru. Doua oua nu au fost bune si le-am aruncat,dar dupa moartea puiului nu au vrut sa mai cloceasca ultimul ou. Multumesc mult,daca cineva i-mi poate da un raspuns.Lili
RăspundețiȘtergereSalut am un baiat ( nimfa ) in varsta de 10 ani , si vreau sa stiu daca nui prea batran sai iau o fata ( mai sunt sanse sa se reproduca la varsta asta ? ) ms frm
RăspundețiȘtergereBună. In cat timp de acomodează un.mascul cu o nimfa femela..adusa azi..stau în aceiași colivie și nu fac nimic.? Mulțumesc.
RăspundețiȘtergereBuna ziua! Am si eu o problema cu un mascul nimfa. L-am cumparat acum 7 luni si mi s-a spus că este tânăr, pui... însă de cand l-am luat nu are puf pe cap si la o iesire din cușcă(acum vreo 5 luni) nu mai are nici pene, sugerând de fiecare dată când se agita. Am tot asteptat sa ii creasca, dar degeaba. Ce as putea sa ii fac, este foarte agresiv si agită fi femela. Multumesc mult!
RăspundețiȘtergereAm o pereche de nimfe el este de culoare galben deschis cu obraji rosi iar ea este de culoare gri cu fata alba . Cand le dau drumul prin camera ea se suie cu picioarele pe el si il calca , iar el in tot acest timp are aripile deschise in forma de inima si cand melodios . Este un comportament specific in perioada de imperechiere ?
RăspundețiȘtergerebuna ziua.nimfa mea a facut de 2 ori oua si nu au iesit puii.prima data deloc si acum a 2 oara au depasit 21 de zile de clocit si nimic...tot stau pe ele...stiti care este motivul?
RăspundețiȘtergereBuna seara! Am si eu un pui de nimfa, are aproximativ 23 de zile. Si respect orarul meselor la 7:00, 12:00, 17:00 si 23:00. Ii dau acel amestec de praf si apa special pt ei. De la cate zile as putea sa ii alternez mancarea aceasta cu seminte?
RăspundețiȘtergereBună ziua, am doua perechi de nimfe și am o mica problema cu ele. Am făcut o lovire afara în care sa ii țin vara:2,5x1,5x2 Problema este ca atunci când una din perechi vor sa se "calce" intervin ceilalți! Sa se întâmple acest lucru pt ca nu au stat în aceeași colivie în casa și nu sunt obișnuiti?
RăspundețiȘtergereBuna ziua ! Am o nimfa de 3 ani la mine ! Nu stiu daca este femela sau mascul! Este de culoare galbena si are portocaliul destul de accentuat. Am o problema cu el de aproape 2 sapt.: Din cand in cand se duce la el in colivie( si asta ca are usa un permanentes deschisa si intra doar sa mance si sa bea apa ) si sta infoiat cu aripile un pic deschide si pare sa "danseze " intr-o parte si alta balansandu-se . Nu stiu daca ar trebui sa ma ingrijorezi? De mancat mananca si este destul de normal comportamentul lui cu ce facea si pana acum . Mai Putin acest gest . Este singur de cand l-am luat si cel care l-a avut a zis ca are undeva la 8 luni ,dar cine poate sti! Ma poate ajuta cineva cu mai multe informatii ? Poate fii un perioada de imperechere sau este ceva legat de sanatatea lui? Multumesc!

RăspundețiȘtergerePai nimfele mele cred că sunt stricate,se cred păsări de pradă că dacă bagi mana la ele în colivie ieși cu ea în sânge 😂😂😂😂
RăspundețiȘtergereBună ziua am o nimfa și sa nu staie singura mai luat încă o ea sau el pot sa ii pun împreună sau separat va mulțumesc.
RăspundețiȘtergereAm cumparat o nimfa alba acum 3 luni si nu stiu ce rada e e jucausa cinta sta pe mina maninca si e scris pe inel 20 oare e din 2020 nu stiu nici daca e băiat sau fata si are pete gri deschis la urechi ce părere aveți va multumesc
RăspundețiȘtergereAm cumparat o nimfa acum 3 zile dintr-un petshop.Nu pentru ca era momentul desi imi doream mult una...pt ca am mai avut acum cativa ani- ci pentru ca m-a impresionat foarte tare pentru ca statea pe un ou, il baga sub ea...a venit la degetul meu apoi iar s-a dus la ou...si am luat imediat hotararea sa o cumpar... Pret destul de mare si la colivii...nu aveam si trebuia sa iau..si pasarea destul de scumpa fata de preturile de pe net dar, nu mai avea nimic importanta. Am vrut-o si ...am luat-o. Nu mi-au dat si oul pt ca au zis ca ..ar putea fi al altei femele pt ca erau vreo 5 in cusca...si ca ii fac mai mult rau daca l-as lua. Vrajeala ieftina ...si mi-a spus ca are 6 luni. Este o pasare perfecta. din prima ora ne-am imprietenit, ne pupam,ne ciugulim...este prietena cu cele 3 pisici ale mele...deci...am facut o alegere super. As vrea sa intreb totusi ceva: daca ea nu are partener si nici nu a avut pentru ca la magazin au spus ca sunt numai femele, ma pot astepta sa mai faca vre-un ou? Nu stiu cum este la nimfe cu ouatul asta asa...fara pui...Multumesc anticipat.
RăspundețiȘtergereBună!
RăspundețiȘtergereÎmi ziceți sexul nimfei va rog ?
Vreau sa ii cumpăr o pereche