Totul despre papagalul călugăr
marți, 23 octombrie 2012
Totul despre Micul Alexander
Micul Alexander
Psittacula krameri
Vestit pentru inteligenta sa, dar si pentru capacitatea de imitare a limbajului uman, papagalul Micul Alexander – Psittacula krameri – este o pasare de companie des intalnita si indragita. Sunt cunoscute 4 subspecii intre care diferentele sunt foarte mici: Psittacula krameri krameri si Psittacula krameri parvirostris, ambele originare din Africa (Senegal, Uganda, Somalia, Sudan, Africa de Sud) si Psittacula krameri manillensis si Psittacula krameri borealis, ambele originare din Asia (India, Pakistan, Nepal). Micul Alexander se distinge prin aparenta sa impunatoare, ciocul incovoiat si masiv si coada lunga (care atinge lungimi de 15-18cm), compusa din 12 pene. In salbaticie penajul sau este de culoare verde-mar, penele de pe interiorul aripilor si cozii sunt galbene, iar coada are doua dintre pene albastre. Ciocul este rosu si picioarele sunt gri. Papagalii Micul Alexander ating lungimi de 40cm (inclusiv coada), greutati de 120-140g si traiesc aproximativ 20-30 de ani.
In habitatul lor natural papagalii Micul Alexander traiesc de obicei in grupuri mici, dar se pot aduna si in stoluri foarte mari daca au la dispozitie o sursa bogata de hrana. Ei prefera padurile, dar pot fi intalniti si in regiuni aride si chiar in zonele urbane. Semintele, mugurii, fructele, legumele si grauntele alcatuiesc dieta lor in natura. Acesti papagali obisnuiesc sa “atace” lanurile si livezile de fructe ale fermierilor. Papagalul Micul Alexander nu este monogam ci “curtezan sezonier”, dar poate uneori forma legaturi stranse cu partenera sa, femela construind cuibul si clocind ouale, masculul fiind cel care ii aduce de mancare.
Diferentierea vizuala a sexului unui Mic Alexander este imposibila pana la implinirea varstei de 2-3 ani. Aceasta varsta marcheaza atingerea maturitatii sexuale si formarea penajului adult. Astfel, incepand cu aceasta varsta masculul va prezenta un “guler” colorat (in functie de subspecie). Femela este lipsita de acest guler sau gulerul sau este abia ghicit. Stabilirea varstei unui Mic Alexander este dificila sau chiar imposibila. In general, puii sunt asemanatori cu femelele, lipsindu-le gulerul colorat.
Ca pasari de companie, papagalii Micul Alexander sunt cautati pentru inteligenta lor si pentru capacitatea de invatare a vorbirii. Totusi, ei nu sunt pasari foarte usor de imblanzit si daca nu au fost obisnuiti de mici cu omul le va fi poate greu sa se adapteze. Nu sunt pasari foarte afectuoase, sunt zgomotoase si pot manifesta comportamente agresive, mai ales in sezonul de imperechere. Micul Alexander poate fi invatat sa vorbeasca, sa imite diferite sunete sau sa faca diferite trucuri si giumbuslucuri (totusi, acest lucru nu este o certitudine, depinde de fiecare pasare in parte). Angajamentul de crestere al unuia sau mai multor papagali Micul Alexander nu trebuie luat cu usuratate, odata achizitionat, animalul va trebui ingrijit cu responsabilitate.
De-a lungul timpului s-au selectionat multe varietati coloristice ale papagalului Micul Alexander, dintre care amintim: lutino, pied, albino, blue, turquoise etc.
Papagalul Micul Alexander nu este indicat sa fie gazduit in colivii sau voliere impreuna cu alte specii de papagali deoarece este foarte teritorial si poate fi agresiv, in special in sezonul de imperechere. El poate deveni agresiv chiar si cu alte exemplare de Micul Alexander. Femelele sunt cele mai agresive si ciocul lor puternic poate cauza rani grave sau chiar moartea altor specii de papagali care au temperamente mai submisive si nu sunt atat de bine inarmate (ex: nimfele). Ideal este sa aveti o pereche de “Mici Alexanderi” pe care sa o gazduiti intr-o colivie foarte mare sau intr-o voliera.
In habitatul lor natural papagalii Micul Alexander traiesc de obicei in grupuri mici, dar se pot aduna si in stoluri foarte mari daca au la dispozitie o sursa bogata de hrana. Ei prefera padurile, dar pot fi intalniti si in regiuni aride si chiar in zonele urbane. Semintele, mugurii, fructele, legumele si grauntele alcatuiesc dieta lor in natura. Acesti papagali obisnuiesc sa “atace” lanurile si livezile de fructe ale fermierilor. Papagalul Micul Alexander nu este monogam ci “curtezan sezonier”, dar poate uneori forma legaturi stranse cu partenera sa, femela construind cuibul si clocind ouale, masculul fiind cel care ii aduce de mancare.
Diferentierea vizuala a sexului unui Mic Alexander este imposibila pana la implinirea varstei de 2-3 ani. Aceasta varsta marcheaza atingerea maturitatii sexuale si formarea penajului adult. Astfel, incepand cu aceasta varsta masculul va prezenta un “guler” colorat (in functie de subspecie). Femela este lipsita de acest guler sau gulerul sau este abia ghicit. Stabilirea varstei unui Mic Alexander este dificila sau chiar imposibila. In general, puii sunt asemanatori cu femelele, lipsindu-le gulerul colorat.
Ca pasari de companie, papagalii Micul Alexander sunt cautati pentru inteligenta lor si pentru capacitatea de invatare a vorbirii. Totusi, ei nu sunt pasari foarte usor de imblanzit si daca nu au fost obisnuiti de mici cu omul le va fi poate greu sa se adapteze. Nu sunt pasari foarte afectuoase, sunt zgomotoase si pot manifesta comportamente agresive, mai ales in sezonul de imperechere. Micul Alexander poate fi invatat sa vorbeasca, sa imite diferite sunete sau sa faca diferite trucuri si giumbuslucuri (totusi, acest lucru nu este o certitudine, depinde de fiecare pasare in parte). Angajamentul de crestere al unuia sau mai multor papagali Micul Alexander nu trebuie luat cu usuratate, odata achizitionat, animalul va trebui ingrijit cu responsabilitate.
De-a lungul timpului s-au selectionat multe varietati coloristice ale papagalului Micul Alexander, dintre care amintim: lutino, pied, albino, blue, turquoise etc.
Papagalul Micul Alexander nu este indicat sa fie gazduit in colivii sau voliere impreuna cu alte specii de papagali deoarece este foarte teritorial si poate fi agresiv, in special in sezonul de imperechere. El poate deveni agresiv chiar si cu alte exemplare de Micul Alexander. Femelele sunt cele mai agresive si ciocul lor puternic poate cauza rani grave sau chiar moartea altor specii de papagali care au temperamente mai submisive si nu sunt atat de bine inarmate (ex: nimfele). Ideal este sa aveti o pereche de “Mici Alexanderi” pe care sa o gazduiti intr-o colivie foarte mare sau intr-o voliera.
In Constructie
miercuri, 10 octombrie 2012
Totul despre Zebre Australiene
Taeniopygia guttat
(Cinteze Australiene)
--- Scurtă introducere documentară ---
Foarte populara printre iubitorii de păsări, datorita coloritului frumos, dar și temperamentului agreabil, cinteza australiana "zebrata" este o bijuterie a naturii care trebuie respectata și apreciata la adevărata sa valoare.
Cinteza australiana zebrata face parte din familia Estrildidae și este originara din Australia, Timor-Leste și Indonezia.
Populații de zebre australiene au fost introduse însa și în SUA, Porto Rico și Portugalia.
Se cunosc doua subspecii de cinteze australiene zebrate:
- Taeniopygia guttata : De dimensiuni mai mici, originara din Timor și Indonezia.
- Taeniopygia gutatta castanotis : Originara din Australia , aceasta din urma fiind cea mai întâlnită în captivitate.
--- Descriere de bază ---
Zebrele australiene frapează atât prin coloritul viu al penajului, cât și prin trilurile emise.
Penajul zebrelor australiene , in salbaticie este predominant in nuante de gri cu dungi albe și negre pe târtița și coada.
Lateralele corpului sunt castanii cu pete albe, iar abdomenul și partea de dedesubt a cozii sunt albe.
Picioarele sunt gălbui portocalii, ochii sunt roşii, iar de la ochi porneşte în jos o dunga neagră.
Masculii de zebre australiene se disting vizual foarte ușor de femele. Ei au dungi albe si negre pe gat si piept, pete portocalii pe obraji si pene maro pe lateralele corpului.
Ambele sexe au ciocul rosu-portocaliu, dar ciocul masculilor este colorat mai puternic decat al femelelor spre rosu de multe ori.
Totuși, aceste indicii sunt valabile în cazul zebrelor cu un colorit ca al celor din sălbăticie.
In captivitate s-au obținut foarte multe varietăți de culoare :
- Gray ,Chestnut Flanked White ,Fawn,Lightback,Black Cheek,Black Breasted,Florida Fancy, Orange Breasted, Penguin, Pied, Eumo,Agate,Recessive Silver,Black Face,Dominant Silver și multe altele.
In cazul unora diferențierea vizuala a sexelor fiind mai greu sau chiar imposibil de realizat.
Cintezele australiene zebrate ating lungimi de 10-12cm, greutăți de 10-12g și pot trai în captivitate chiar și peste 10 ani..
In habitatul lor natural zebrele australiene trăiesc de obicei în grupuri de pana la 100 de exemplare.
Ele pot fi întâlnite într-o multitudine de habitate, se pare ca prefera totuși zonele mai uscate de pe malurile apelor dintr-o analiza personala am observat ca vremurile ploioase , furtunoase le stimuleaza simturi reproductive...
Semințele, grăuntele, ierburile și diferitele plante, fructele, dar și insectele și larvele acestora alcătuiesc dieta lor în natura.
Pasarea plasează semințele în cioc, le sfărâma cu ajutorul maxilarului inferior și îndepărtează coaja cu ajutorul limbii.
Cintezele australiene zebrate ating maturitatea sexuala după împlinirea vârstei de 3 luni, dar nu este indicat sa le împerecheați decât abia după împlinirea vârstei de minim 6 luni.
Masculul zebra nu este monogam, el se poate împerechea cu mai multe femele precum și cu femelele altor specii de cinteze.
Ambii părinti vor pregăti cuibul, vor cloci ouăle și se vor ocupa de creșterea puilor.
Masculii zebra sunt singurii care canta, dar cântecul lor nu are frumusețea și complexitatea trilurilor oferite de canari, insa cu toate acestea sunt amuzanti.
Zebrele australiene sunt pasări foarte sociale, care este ideal sa fie găzduite în perechi sau grupuri.
Totuși, găzduirea în grupuri poate determina probleme de teritorialitate și agresiuni intre exemplare.
Zebrele nu trebuie găzduite împreuna cu alte specii de cinteze întrucât hibridizează foarte ușor și puii rezultați pot avea probleme sau pot fi sterili.
Zebrele australiene nu agreaza în general atingerile și manipulările, dar se bucura totuși de prezenta omului.
Desi sunt pasări de dimensiuni mici, au nevoie de un spațiu generos (voliera) care sa le permită sa-și exerseze capacitatea de zbor și sa-și mențină sănătatea cu atat mai mult daca numarul exemplarelor depaseste doua perechi.
Angajamentul de creștere al unuia sau mai multor cinteze australiene zebrate nu trebuie luat cu ușurătate, odată achiziționat, animalul va trebui îngrijit cu responsabilitate si cu atat mai mult iubire.
--- Hrănirea ---
Articol In curs de fixare al contextului.
Acest blog pentru iubitori de pasari a suferit cateva probleme de afisaj despre care n-am stiut,ne facand nimeni sesizare cu privire la acest aspect legat de design.
Practic abia astazi m-am sesizat din oficiu ,facand o analiza asupra paginilor pe care le gesionez.
Aceasta pagina observ ca presinta unele probleme legate de afisaj si partial context .Se vor rezolva curand.Am luat aceasta pagina in prim plan de modelare ,reparare si vor aparea ceva noutati, noi articole. ( Last visit 1.22.018)
Nutriția echilibrata și variata a zebrelor australiene este secretul creșterii lor cu rezultate foarte bune. Majoritatea problemelor de sănătate pe care le pot dezvolta zebrele australiene se datorează unei alimentații defectuoase. Astfel, dieta unei zebre australiene trebuie sa conțină carbohidrați, proteine, lipide, vitamine și minerale.
Majoritatea oamenilor considera ca alimentatia unei zebre australiene trebuie sa fie alcatuita numai din seminte. Cele mai recente studii nu recomanda insa hranirea zebrelor numai cu seminte, deoarece o astfel de dieta este saraca in vitamina A, proteine si calciu si prea bogata in grasimi. In mediul lor natural, in afara de seminte (crude si coapte), aceste pasari mananca ierburi, verdeata si fructe. Astfel, cautati sa oferiti zebrelor dumneavoastra o dieta pe baza de seminte, dar completata si cu pelete special concepute, legume si fructe. Zebrele prefera diferitele tipuri de seminte de mei, dar accepta si alte seminte prezente in mixurile disponibile in magazinele de specialitate. Alegeti pentru zebrele dumneavoastra mixuri de seminte si pelete de calitate.
Verificati prospetimea acestora si, daca nu aveti un numar mare de zebre, cumparati cantitati mici, suficiente pentru o luna de zile, intrucat semintele se degradeaza usor! Nu le oferiti zebrelor daca sunt mucegaite sau infestate cu paraziti! In afara de aceste pelete si de mixurile de seminte, oferiti zebrelor dumneavoastra si o varietate de vegetale: morcov ras, laptuca, papadie, spanac, castravete, mar, banana. Incercati mai multe variante pentru a descoperi preferintele pasarilor dumneavoastra. Inainte sa oferiti verdeturile, legumele si fructele, spalati-le bine, uscati-le si apoi taiati-le in bucatele mici si evitati vegetalele care au fost tratate cu chimicale.
ncercati sa obisnuiti de mici cintezele dumneavoastra cu o dieta echilibrata. Zebrele mature pot fi dificil de “convertit” la o alimentatie diversa. Nu infometati niciodata pasarea daca doriti sa-i schimbati dieta, acest lucru este periculos pentru metabolismul sau.
Zebrele australiene prefera sa manance dimineata si seara, asa cum fac in habitatul lor natural.
Le puteti oferi si seminte germinate si bucatele de galbenus de ou fiert foarte tare. Nu le oferiti niciodata ciocolata, avocado, ceapa, rubarba si semintele de mar. Sunt interzise si alimentele care contin cofeina sau alcool sau cele cu continut ridicat de sare. Pasarile sunt intolerante la lactoza, deci evitati branza si iaurtul.
Zebrele trebuie sa aiba in permanenta apa proaspata la discretie. Schimbati zilnic apa din adapatoare si curatati frecvent adapatoarea pentru a preveni infestarea cu bacterii. Puteti amesteca apa cu suplimente de vitamine. Acestea vor trebui folosite mai ales in perioade de convalescenta sau de imperechere. Totusi, daca oferiti zebrelor o hrana variata si echilibrata, suplimentele de vitamine nu sunt necesare.
In colivia zebrelor va trebui, obligatoriu, sa asezati si un os de sepia (pe care isi pot exersa ghearele si ciocul) si care le vor furniza si calciul necesar.
Exista inca multe controverse in ceea ce priveste necesitatea prezentei nisipului in colivia zebrelor. Daca pentru papagali s-a stabilit clar ca acesta nu este necesar, pentru cinteze nu se stie inca. Astfel, dumneavoastra sunteti cei care veti decide daca le veti furniza zebrelor si nisip in colivie.
Colivia
Desi pasari de mici dimensiuni, cintezele australiene zebrate au nevoie de un spatiu generos, pentru a-si exersa abilitatile de zbor si a-si mentine sanatatea. Aceasta inseamna ca, o pereche de zebrute trebuie sa beneficieze de o colivie care sa masoare un minimum de 70cm latime, 55cm adancime si 55cm inaltime. In cazul zebrelor australiene latimea este mult mai importanta decat inaltimea coliviei/volierei. Dimensiunea coliviei este cu atat mai importanta cu cat, in general, zebrele australiene nu sunt pasari care pot fi lasate libere sa zboare in casa si nu trebuiesc scoase din colivie. Nu uitati de faptul ca accesoriile si jucariile din colivie limiteaza si ele spatiul. Regula general valabila este sa cumparati o colivie cat mai mare pentru a oferi zebrutelor dumneavoastra o viata cat mai placuta si sanatoasa. Daca aveti mai multe zebre va trebui sa achizitionati o colivie/voliera si mai mare. Evitati sa folositi colivii “la mana a doua”, acestea pot purta diverse boli sau bacterii de la fostii “locuitori”.
Colivia trebuie sa fie confectionata din otel inoxidabil si sa nu aiba parti ascutite in care pasarea sa se poata rani. Atunci cand alegeti colivia potrivita, va trebui sa aveti in vedere si distanta dintre bare, care nu trebuie sa fie mai mare de 12mm, pentru a preveni evadarea sau accidentarea zebrutelor.
Unii veterinari sustin ca, coliviile rotunde nu sunt confortabile pentru pasari, din punct de vedere psihic, intrucat le accentueaza sentimentul de nesiguranta. O colivie dreptunghiulara va oferi pasarii posibilitatea de a se retrage in colturi, unde sa se simta ocrotita. Mai mult decat atat, cintezele australiene zebrate se simt mult mai in siguranta daca peretele din spate al coliviei este confectionat dintr-un material solid, nu din gratii. Deci, evitati coliviile rotunde!
Colivia ideala are fundul detasabil, pentru a permite curatarea ei cu usurinta. Pe fundul coliviei asezati hartie sau servetele de hartie pe care sa le inlocuiti zilnic. Nu folositi rumegus, nisip sau alte materiale pentru ca pasarea le poate inghiti, dezvoltand astfel grave probleme de sanatate si in plus, acestea pot cu usurinta adaposti bacterii. Pentru a limita mizeria din jurul coliviei puteti inconjura partea de jos a acesteia cu plexiglas. Aveti insa grija ca pasarea sa nu se poata rani in clemele cu care prindeti acest material de colivie (clemele vor trebui sa fie confectionate din otel inoxidabil).
Desi nu este obligatoriu, pe timpul noptii puteti acoperi partial colivia cu un material, aceasta va incuraja pasarea sa se linisteasca si sa doarma mai mult dimineata, va tine departe insectele si va mentine constanta temperatura in colivie. Folositi un material cu structura uniforma si neteda, pentru a evita ca pasarea sa-si prinda ghearele in textura sa. Evitati materialele de tip prosop. Acest acoperamant va trebui scuturat zilnic de praf si spalat saptamanal cu detergent fara parfum.
Accesoriile
Colivia trebuie sa contina (chiar mai multe daca este spatioasa) stinghii, pozitionate la nivele diferite, nu foarte aproape una de alta, pentru a permite pasarii deplasarea confortabila intre ele. Stinghiile trebuie sa aiba diametre diferite, de circa 10-12mm. Cele mai potrivite sunt cele din lemn, si acrilic. Evitati stinghiile din smirghel intrucat cauzeaza rani pe piciorusele fragile ale zebrutei! Puteti folosi si franghie netratata pentru a confectiona stinghii, insa va trebui sa aveti grija si s-o indepartati atunci cand incepe sa se despice, pentru a preveni blocarea vreunei gherute in ea. Crengile naturale sunt si ele o optiune buna. Asigurati-va ca alegeti crengute proaspete si care nu au fost stropite cu insecticide! Interesati-va si daca lemnul respectiv nu este cumva toxic. Stinghiile deteriorate trebuiesc imediat inlocuite. Nu asezati bolurile cu mancare si apa sub stinghii, pentru a evita stropirea alimentelor cu materii fecale.
Pentru mancare si apa, folositi boluri mai degraba late decat adanci, confectionate din otel inoxidabil sau sticla intrucat sunt sigure si usor de curatat (acestea vor trebui spalate zilnic). Va trebui sa folositi boluri separate pentru pelete/seminte si pentru fructe/legume. Pentru apa puteti folosi si o adapatoare special conceputa. Asigurati-va ca plasati bolul de mancare langa o stinghie pe care pasarea sa poata sta si manca.
In colivia zebrutei va trebui, obligatoriu, sa asezati si un os de sepia. Acesta ii furnizeaza calciul necesar si este un material excelent pe care isi poate exersa ghearele si ciocul.
Zebrelor australiene le place foarte mult sa se balaceasca in apa. Mai mult decat atat, chiar au nevoie de o “baie” o data la 2-3 zile, pentru a-si putea curata penele. In acest scop puteti folosi un bol putin adanc pe care sa-l umpleti cu apa si sa il asezati pe fundul coliviei. In magazinele de specialitate exista si “cadite”, special concepute pentru pasari, care pot fi fixate pe peretele coliviei. Va trebui sa aveti in vedere totusi ca aceasta activitate, desi foarte utila si distractiva pentru zebruta, va produce mizerie si va fi necesar sa stergeti apa rezultata sau sa uscati/indepartati hrana si accesoriile care au fost eventual stropite. Daca zebruta dumneavoastra nu agreaza baile facute in acest mod, puteti sa stropiti pasarea cu apa calduta dintr-o sticla cu pulverizator, avand grija sa nu indreptati stropii catre fata ei sau sa ii udati puful de sub pene (care se usuca foarte greu). Baile trebuiesc facute ideal dimineata si atunci cand temperatura ambientala nu este scazuta (pentru a evita imbolnavirea pasarii). Nu adaugati niciodata detergent sau orice alt substanta in apa cu care imbaiati zebra asutraliana!
Zebrutelor australiene le place sa doarma in cuib. Totusi, aveti in vedere faptul ca, daca le veti procura un astfel de cuib, ele vor face si pui. Deci, daca nu doriti pui de la zebrutele dumneavoastra, este mai bine sa nu le oferiti un cuib, oricum, prezenta acestuia in colivie nu este obligatorie.
sa se simta in siguranta peste noapte, puteti amplasa o stinghie intr-un colt mai indepartat al coliviei, unde sa asezati si o planta vie sau artificiala (confectionata din materiale moi), ale carei frunze sa adaposteasca zebruta. Daca folositi plante vii asigurati-va ca nu sunt toxice pentru zebrute si ca nu au fost tratate cu diverse chimicale sau ingrasaminte.
Jucariile
Desi zebrele australiene nu vor fi niciodata atat de interesate de jucarii precum sunt papagalii, puteti incerca sa le oferiti cateva. Este posibil sa le foloseasca sau sa le ignore. Aveti grija sa procurati jucarii care sa nu poata fi dezmembrate in bucati mici pe care pasarea sa le poata inghiti. Evitati inelele metalice si lanturile, precum si jucariile din materiale tratate chimic (zinc, mercur, adezivi etc.) sau din plastic. Nu aglomerati colivia cu prea multe jucarii.
Le puteti oferi un leagan sau o bucata de sfoara din fibre naturale, netratate, pe care sa o agatati de tavanul coliviei sau de un perete al acestei. Jucariile deteriorate sau prea murdare trebuiesc inlocuite imediat.
Amplasarea coliviei
Colivia zebrutei NU trebuie asezata in bucatarii (pericol de toxicitate datorita gazului emanat de articolele de menaj confectionate din teflon!) si nici in bai. Alegeti un loc linistit si aveti grija sa nu o plasati totusi in locuri unde pasarile sa se simta total izolate. Nu asezati colivia pe podea, ea trebuie amplasata la inaltime pentru ca pasarea sa se simta in siguranta (ideal la nivelul ochilor). Colivia nu trebuie asezata in locuri in care sunt curenti de aer si nici in camere unde sunt variatii mari de temperatura. Temperatura ambientala ideala pentru o zebra australiana este de 22-24°C.
Pe timpul verii, nu plasati colivia in calea curentilor de aer conditionat. Amplasati colivia departe de geamuri, in locuri luminoase, dar in nici un caz sub lumina directa a soarelui.
Igiena.
Curatarea coliviei si a accesoriilor.
Igiena este un factor extrem de important, mult mai important decat ne vine sa credem, in mentinerea sanatatii pasarilor. Asternutul de pe fundul coliviei trebuie inlocuit zilnic. Incercati sa curatati imediat materiile fecale cazute pe fundul coliviei sau pe barele ei, odata intarite acestea sunt mult mai dificil de indepartat. De asemenea, retineti ca hrana umezita sau fecalele atrag foarte repede insectele si dezvolta foarte usor bacterii. Saptamanal va trebui sa curatati colivia in intregime. Puteti folosi pentru aceasta operatiune o solutie diluata de clor (o jumatate de cana la 4l de apa). Clatiti din abundenta si lasati colivia sa se usuce complet inainte de a pune pasarea in ea.
Bolurile de mancare si apa, adapatoarea trebuiesc spalate zilnic cu apa si putin detergent. Aveti grija sa indepartati toate resturile si mizeria, in special in cazul adapatorilor. Saptamanal le puteti dezinfecta si pe acestea, cu apa fiarta. Clatiti din abundenta pentru a va asigura ca pasarea nu va ingera substantele toxice cu care le-ati spalat.
Jucariile, stinghiile si celelalte accesorii din colivie trebuiesc si ele spalate si curatate de indata ce sa murdaresc sau umezesc. Umezeala este inamicul numarul unu! Uscati bine toate aceste obiecte inainte de a le reintroduce in colivie.
Imperecherea asigurarea conditiilor optime
Daca aveti o pereche viabila de zebre australiene si v-ati hotarat sa le imperecheati va trebui sa le asigurati conditiile optime necesare reproducerii. Cu cat imperecherea este organizata mai atent si mai responsabil cu atat vor creste sansele de succes.
Lumina
Balanta hormonala a zebrelor este influentata de cantitatea de lumina care patrunde prin ochii lor. Astfel, sezonul lor de imperechere incepe in primavara, atunci cand ziua se mareste. Pentru stimularea reproducerii va trebui sa oferiti zebrelor multa lumina puternica timp de 12-14 ore zilnic. Ideala este lumina naturala, dar in casele noastre lumina care patrunde prin geamuri nu este suficienta si va trebui sa folositi o sursa de lumina artificiala. Alegeti o lampa fluorescenta cu spectru total (UVA+UVB) care sa fie dotata cu timer. Cresterea numarului de ore de lumina trebuie facuta treptat pentru a nu stresa zebrele. In prima saptamana cresteti cu 30 de minute, in a doua saptamana cu alte 30 de minute si asa mai departe. Cand numarul de ore de lumina ajunge la 11 puteti introduce pasarile in colivia de reproducere. Atentie! La 15 ore de lumina pe zi zebrele vor incepe procesul de naparlire, deci nu lasati lumina mai mult de 15 ore!
Mancarea si apa
Dieta unei zebre este foarte importanta si ea trebuie sa fie cat mai sanatoasa si echilibrata in orice moment al vietii pasarii, nu numai atunci cand o pregatim pentru reproducere. Totusi, in vederea unei reproduceri reusite va trebui sa aveti mai multa grija de alimentatia zebrei. Ideal este ca, cu 2-3 luni inainte de a reproduce pasarea, sa-i oferiti o hrana diversificata, cu continut ridicat de vitamine, proteine si calciu:
- fructe si legume: morcov, laptuca, papadie, spanac, castravete, mar, banana etc.
- ou fiert tare (timp de 15-20 minute) si eventual pasat impreuna cu coaja pisata (ideala ca sursa de calciu);
- mixuri de seminte de calitate si in special mei;
- seminte germinate si seminte inmuiate in apa;
- suplimente de calciu si minerale (foarte importante pentru sanatatea femelei): os de sepie.
Puteti chiar adauga in apa de baut suplimente de vitamine. Mancarea si apa de baut proaspete trebuie sa fie din abundenta la dispozitia zebrelor.
Baile si temperatura
Pentru a stimula reproducerea zebrelor mentineti temperatura ambientala la 19-24 C. Baile sunt de asemenea importante si vor stimula zebrele se se imperecheze. Atat masculul cat si femela vor avea nevoie de ele. Ideal este sa le oferiti o “cadita” cu apa de cateva ori pe saptamana. Baile trebuie sa continue si in perioada de depunere si clocire a oualor, intrucat acestea au nevoie de diferite grade de umiditate.
Colivia
Colivia ideala este mare (minim 60X40X40cm), dar cu cat este mai mare cu atat este mai bine pentru pasari. Latimea si adancimea coliviei sunt mai importante decat inaltimea. Amplasati colivia intr-un loc ferit de curenti de aer si de agitatie sau galagie.
Cuibul
Cuiburile pot fi cumparate din magazinele de specialitate, vor trebui sa aiba un diametru de circa 10cm, o adancime de 5-8cm (suficient de incapatoare pentru 3-6 puisori) si sa fie confectionate din plastic, bambus sau chiar metal. Puteti folosi si cuiburi in forma de cub cu deschiderea pe o latura, cu dimensiunea de minim 20X20X20cm. Cuibul trebuie plasat in jumatatea superioara a coliviei, pentru ca pasarile sa se simta in siguranta. Pentru o pereche de zebre este nevoie de 2 cuiburi pentru ca, de obicei, cuplul va procrea din nou imediat dupa ce isi vor “intarca” puii. Va trebui sa asigurati zebrelor si materiale speciale cu care ea sa-si “captuseasca” cuibul: bucatele de servetele de hartie (neparfumate), bucatele de material textil, bucatele de sfoara de bumbac, iarba uscata etc.
Stinghiile
Stinghiile din cuib sunt foarte importante deoarece pe ele se petrece actul de imperechere propriu-zis. Astfel, procurati minim 2 stinghii solide, pe care femela sa poata sta confortabil si in echilibru atunci cand masculul se va aseza peste ea. De asemenea, aveti grija sa asezati stinghiile in asa fel incat zebrele sa aiba suficient loc de manevra. Daca, de exemplu, sunt asezate prea aproape de acoperisul coliviei masculul nu va avea loc sa stea peste femela. Actul imperecherii presupune miscari de balans efectuate de mascul, deci nu asezati jucarii sau alte accesorii in imediata apropiere a stinghiilor. Ideale sunt stinghiile confectionate din crengi naturale.
vineri, 21 septembrie 2012
Totul despre Rossela
Papagalul Rosella
Platycercus eximius
Vestit pentru penajul sau de un colorit fascinant, papagalul Rosella – Platycercus eximius – este o pasare de companie des intalnita si indragita. Originara din Australia si Tazmania, Rosella se distinge prin capul si pieptul rosii, cu pete albe pe obraji. Penele de pe spate sunt negre marginite cu galben, abdomenul este galben, aripile si penele laterale din coada sunt albastre iar restul cozii este de culoare verde inchis. Ciocul este alb-gri. Papagalii Rosella ating dimensiuni de 25-38cm si traiesc aproximativ 20-25ani (uneori mai mult).
In habitatul lor natural papagalii Rosella, zburatori excelenti, traiesc in stoluri de 8-20 de indivizi si prefera spatiile deschise, campurile, lanurile si regiunile cu tufisuri. Semintele, mugurii, florile, nectarul, fructele si insectele alcatuiesc dieta lor in natura. Acesti papagali obisnuiesc sa “atace” lanurile si livezile de fructe ale fermierilor. Papagalul Rosella este monogam, femela construind cuibul si clocind ouale, masculul fiind cel care ii aduce de mancare.
Diferentierea sexului unui Rosella este dificila. In general femelele au coloritul mai putin intens, ciocul si capul mai mici decat masculii si prezinta o dunga alba sub aripi. Totusi, aceste indicii nu sunt valabile in toate cazurile, singurele metode complet eficiente de determinare a sexului fiind metoda chirurgicala si analiza ADN. Si stabilirea varstei unui Rosella este dificila. In general, puii sunt asemanatori cu femelele si au ciocul galben sau orange.
Ca pasari de companie, papagalii Rosella sunt cautati pentru penajul lor spectaculos, pentru trilurile melodioase si pentru inteligenta lor. Totusi, ei nu sunt pasari usor de imblanzit si daca nu au fost obisnuiti de mici cu omul le va fi greu sa se adapteze. Nu sunt pasari foarte afectuoase si pot manifesta comportamente agresive. Au o personalitate foarte puternica, iubesc sa zboare si sunt ideal de tinut in voliere, unde isi pot exersa aptitudinile fara a avea contacte umane foarte frecvente. Zborul lor este deosebit de frumos si fascinant de urmarit. Rosella scoate triluri melodioase (in special masculul) si poate fi invatata sa vorbeasca sau sa imite diferite sunete (totusi, acest lucru nu este o certitudine, depinde de fiecare pasare in parte). Papagalul Rosella isi va pastra intotdeauna o latura putin salbatica insa, cu rabdare, dragoste si dresaj constant veti putea descoperi in el un animal de companie deosebit de inteligent si fascinant. Angajamentul de crestere al unuia sau mai multor papagali Rosella nu trebuie luat cu usuratate, odata achizitionat, animalul va trebui ingrijit cu responsabilitate.
Papagalul Rosella nu trebuie gazduit in colivii sau voliere impreuna cu alte specii de papagali deoarece este agresiv. Nu asezati colivia sa nici macar alaturi de colivia altei specii, Rosella va ciupi chiar si printre gratii. El poate deveni agresiv chiar si cu alte exemplare de Rosella. Ideal este sa aveti o pereche pe care sa o gazduiti intr-o colivie foarte mare sau intr-o voliera. Nu este recomandat sa imperecheati subspeciile si varietatile intre ele intrucat puii care rezulta pot fi neviabili sau pot dezvolta un colorit urat.
Nutritia echilibrata si variata a papagalilor Rosella (Platycercus eximius) este secretul cresterii lor cu rezultate foarte bune. Desi sunt pasari foarte rezistente, majoritatea problemelor de sanatate pe care le pot dezvolta acestia se datoreaza unei alimentatii defectuoase. In habitatul lor natural, papagalii Rosella au o alimentatie constituita din: seminte, muguri, flori, nectar, fructe si mici insecte. In Australia si Tazmania aceste pasari sunt de multe ori considerate daunatoare de catre fermieri, intrucat se aduna in stoluri si “ataca” recoltele si livezile.
Majoritatea oamenilor considera ca alimentatia unui papagal trebuie sa fie alcatuita numai din seminte. Totusi, pentru a putea reproduce cat mai bine dieta naturala a Rosellei va fi necesar sa ii oferiti si vegetale (fructe si legume). Potrivite pentru Rosella sunt mixurile de seminte concepute pentru papagali si cele concepute pentru canari. Aceste tipuri de mixuri pot fi amestecate si oferite impreuna in acelasi bol sau separat. Puteti alege si varianta in care le oferiti, in boluri separate diferite tipuri de seminte: mei, ovaz, floarea soarelui, sofranel, in etc. Puteti incerca sa le suplimentati dieta si cu peletele specifice disponibile in magazinele de specialitate, intrucat acestea ii vor asigura o alimentatie echilibrata. Verificati prospetimea peletelor si mixurilor de seminte! Nu le oferiti papagalului daca sunt mucegaite sau infestate cu paraziti!
In afara de mixurile de seminte si de pelete, oferiti Rosellei si o varietate de fructe: mar, rodie, para, struguri, kiwi, mango, pepene, portocala, alune, banana, ananas, caisa etc. Dintre legume le puteti oferi: morcov, broccoli, sfecla, laptuca, napi, ardei gras, andive, telina, rosii bine coapte, castravete, conopida, vinete, boabe de porumb, mazare. Inainte sa oferiti legumele si fructele spalati-le bine, taiati-le in bucatele mici si evitati vegetalele care au fost tratate cu chimicale. Pasarile isi aleg hrana si in functie de aspectul si textura ei, nu numai de gust. Fiti inventivi atunci cand pregatiti masa papagalului dumneavoastra, tineti cont de culorile legumelor si fructelor!
Incercati sa obisnuiti de mic papagalul dumneavoastra cu o dieta echilibrata pentru a-i asigura o viata sanatoasa. Nu lasati la discretie o cantitate prea mare din amestecul de seminte intrucat pasarea ar putea sa-si aleaga din el doar pe cele pe care le prefera, ignorandu-le pe celelalte.
Incercati sa obisnuiti de mic papagalul dumneavoastra cu o dieta echilibrata pentru a-i asigura o viata sanatoasa. Nu lasati la discretie o cantitate prea mare din amestecul de seminte intrucat pasarea ar putea sa-si aleaga din el doar pe cele pe care le prefera, ignorandu-le pe celelalte.
Le puteti oferi si mici cantitati de fulgi de cereale (fara adaos de zahar si cacao), paine integrala, bucatele de ou fiert foarte tare, floricele de porumb, orez brun fiert, bucatele de paste fainoase fierte sau nefierte, seminte germinate (foarte sanatoase si adorate de Roselle), fasole fiarta, mazare fiarta, linte fiarta, alune (fara sare, bineinteles). NU oferiti papagalilor carne sau produse din carne (desi, ocazional, le puteti da bucatele mici de carne de pui bine fiarta), sistemul lor digestiv nu este adaptat pentru astfel de hrana! Nu le oferiti niciodata ciocolata, avocado, ceapa, rubarba si seminte de mar sau piersica. Sunt interzise si alimentele care contin cofeina sau alcool sau cele cu continut ridicat de sare. Pasarile sunt intolerante la lactoza, deci evitati branza si iaurtul.
Uniele Roselle (in special masculii) s-ar putea sa se ingrase peste masura, mai ales daca dieta lor este formata in majoritate din seminte cu continut ridicat de grasimi. Acest lucru trebuie combatut prin reducerea ratiei de mancare si mai multa miscare fizica in afara coliviei, dar nu prin infometare.
Papagalul trebuie sa aiba in permanenta apa proaspata la discretie. Schimbati zilnic apa din adapatoare si curatati frecvent adapatoarea pentru a preveni infestarea cu bacterii. Puteti amesteca apa cu suplimente de vitamine. Acestea vor trebui folosite mai ales in perioade de convalescenta sau de imperechere. Totusi, daca oferiti Rosellei o hrana variata si echilibrata, suplimentele de vitamine nu sunt necesare.
In colivia papagalului Rosella va trebui, obligatoriu, sa asezati si un os de sepia (pe care isi poate exersa ghearele si ciocul) si care ii va furniza si calciul necesar. Desi multa vreme s-a crezut ca papagalii trebuie sa aiba la dispozitie si nisip sau pietricele pe care sa le inghita pentru a le favoriza digestia, ultimele studii arata ca acestea nu sunt necesare, ba mai mult, le pot bloca chiar sistemul digestiv.
Imperecherea papagalilor Rosella
Depunerea oualor
Femela Rosella va putea incepe sa depuna oua dupa circa 2-3 saptamani de la inceperea curtarii si imperecherii. Exista cateva semne care ne indica faptul ca momentul depunerii oualor se apropie:
- femela isi va petrece din ce in ce mai mult timp in cuib si se va hrani mult din osul de sepie si blocul de minerale (nutrienti de care are nevoie pentru formarea cojii oului);
- femela va aranja si rearanja de nenumarate ori substratul din cuib;
- cu 12-24 de ore inainte de depunerea oului cloaca femelei va fi vizibil umflata.
In perioada premergatoare depunerii, ca si in perioada incubatiei este foarte important sa oferiti femelei posibilitatea de a se imbaia, umiditatea este extrem de importanta atat in “prepararea” oualor cat si in procesul de incubatie (cand ouale din cuib trebuie sa aiba diferite niveluri de umiditate pentru a se dezvolta normal). Dieta femelei este foarte importanta, oferiti-i neaparat suplimente de calciu si minerale (os de sepie, blocuri de minerale), ou fiert tare, seminte germinate, mixuri de seminte de calitate.
In general, femela Rosella va depune in medie circa 4-6 oua mici, rotunde si albe (desi este posibil sa depuna chiar si 9). Ouale sunt depuse cate unul la doua zile. Daca femela Rosella se afla la prima depunere, este posibil ca primul ou sa prezinte urme de sange si sa fie usor alungit. Nu va alarmati, acest lucru este normal, iar puiul dinauntru are totusi sanse sa se dezvolte normal. Procesul de incubatie cel mai probabil va incepe de la depunerea celui de-al doilea ou. Ouale fertile raman viabile pana la 7 zile la temperatura camerei daca procesul de incubare nu a inceput, asa ca nu aveti motive de ingrijorare. De aceea, este foarte util sa va notati intr-o agenda datele exacte ale depunerii si ale inceperii incubatiei pentru a putea tine un calendar corect al reproducerii.
Nu neaparat toate ouale depuse sunt fertile, se estimeaza ca doar circa 80-90% din ele vor dezvolta pui. Dupa 7-10 zile de la inceperea incubatiei ouale pot fi verificate pentru a evalua fertilitatea lor si dezvoltarea embrionului dinauntru. Pentru aceasta va trebui sa folositi o mini lanterna (sau sa adaptati o lanterna mai mare) al carei fascicul de lumina sa nu fie foarte puternic (expunerea la caldura puternica omoara embrionul). Spalati-va intotdeauna pe maini inainte sa manipulati ouale, coaja lor este poroasa si bacteriile de pe maini pot omori embrionii! Luati oul si, intr-o camera unde este intuneric, expuneti fundul acestuia (capatul mai lat) la fascicolul de lumina provenit de la lanterna.
Daca oul este fertil va trebui sa vedeti imediat sub coaja o retea fina de capilare distincte si rosii, iar embrionul apare ca o pata inchisa la culoare in mijlocul acestei retele. Veti vedea de asemenea si o bula de aer in interiorul cojii. Daca embrionul este mort va aparea ca o pata de culoare inchisa, uscata in interiorul cojii. Daca oul este infertil sau nu este incubat va permite trecerea luminii prin el. Incercati sa limitati pe cat posibil atat durata procedurii de verificare a fertilitatii oualor, cat si durata expunerii oului la fascicolul de lumina pentru a nu afecta embrionii. Manipulati ouale cu mare grija intrucat sunt foarte fragile! Nu zgaltaiti ouale, nu le intoarceti de pe o parte pe alta pentru ca omorati embrionii! Ouale infertile sau cu embrioni morti trebuiesc indepartate din cuib.
- femela isi va petrece din ce in ce mai mult timp in cuib si se va hrani mult din osul de sepie si blocul de minerale (nutrienti de care are nevoie pentru formarea cojii oului);
- femela va aranja si rearanja de nenumarate ori substratul din cuib;
- cu 12-24 de ore inainte de depunerea oului cloaca femelei va fi vizibil umflata.
In perioada premergatoare depunerii, ca si in perioada incubatiei este foarte important sa oferiti femelei posibilitatea de a se imbaia, umiditatea este extrem de importanta atat in “prepararea” oualor cat si in procesul de incubatie (cand ouale din cuib trebuie sa aiba diferite niveluri de umiditate pentru a se dezvolta normal). Dieta femelei este foarte importanta, oferiti-i neaparat suplimente de calciu si minerale (os de sepie, blocuri de minerale), ou fiert tare, seminte germinate, mixuri de seminte de calitate.
In general, femela Rosella va depune in medie circa 4-6 oua mici, rotunde si albe (desi este posibil sa depuna chiar si 9). Ouale sunt depuse cate unul la doua zile. Daca femela Rosella se afla la prima depunere, este posibil ca primul ou sa prezinte urme de sange si sa fie usor alungit. Nu va alarmati, acest lucru este normal, iar puiul dinauntru are totusi sanse sa se dezvolte normal. Procesul de incubatie cel mai probabil va incepe de la depunerea celui de-al doilea ou. Ouale fertile raman viabile pana la 7 zile la temperatura camerei daca procesul de incubare nu a inceput, asa ca nu aveti motive de ingrijorare. De aceea, este foarte util sa va notati intr-o agenda datele exacte ale depunerii si ale inceperii incubatiei pentru a putea tine un calendar corect al reproducerii.
Nu neaparat toate ouale depuse sunt fertile, se estimeaza ca doar circa 80-90% din ele vor dezvolta pui. Dupa 7-10 zile de la inceperea incubatiei ouale pot fi verificate pentru a evalua fertilitatea lor si dezvoltarea embrionului dinauntru. Pentru aceasta va trebui sa folositi o mini lanterna (sau sa adaptati o lanterna mai mare) al carei fascicul de lumina sa nu fie foarte puternic (expunerea la caldura puternica omoara embrionul). Spalati-va intotdeauna pe maini inainte sa manipulati ouale, coaja lor este poroasa si bacteriile de pe maini pot omori embrionii! Luati oul si, intr-o camera unde este intuneric, expuneti fundul acestuia (capatul mai lat) la fascicolul de lumina provenit de la lanterna.
Daca oul este fertil va trebui sa vedeti imediat sub coaja o retea fina de capilare distincte si rosii, iar embrionul apare ca o pata inchisa la culoare in mijlocul acestei retele. Veti vedea de asemenea si o bula de aer in interiorul cojii. Daca embrionul este mort va aparea ca o pata de culoare inchisa, uscata in interiorul cojii. Daca oul este infertil sau nu este incubat va permite trecerea luminii prin el. Incercati sa limitati pe cat posibil atat durata procedurii de verificare a fertilitatii oualor, cat si durata expunerii oului la fascicolul de lumina pentru a nu afecta embrionii. Manipulati ouale cu mare grija intrucat sunt foarte fragile! Nu zgaltaiti ouale, nu le intoarceti de pe o parte pe alta pentru ca omorati embrionii! Ouale infertile sau cu embrioni morti trebuiesc indepartate din cuib.
Incubarea oualor este facuta numai de femela, care isi petrece aproape tot timpul in cuib, fiind hranita de catre mascul. In timpul incubatiei, atat ziua cat si noaptea, femela intoarce ouale de pe o parte pe alta in cuib, pentru a preveni aderarea embrionilor de coaja oului. Intreruperea procesului de incubatie se soldeaza intotdeauna cu moartea embrionilor.
Este bine sa verificati cuibul Rosellelor din cand in cand (dar nu mai mult de o data la cateva zile) pentru a vedea starea oualor. Pasarile se pot speria daca le deschideti cuibul fara a le preveni si pot sparge din greseala unul sau mai multe oua. Pentru a evita acest lucru este bine sa ciocaniti usor in cuib de fiecare data inainte de a-l deschide. Dupa ce il deschideti, in general pasarile vor alege sa iasa din el si va vor lasa sa inspectati ouale. Daca acest lucru nu se intampla, puteti folosi o revista sau o bucata de carton pentru a indeparta cu atentie si gentilete pasarea din cuib. Manipulati cuibul si ouale cu mare grija, sunt foarte fragile!
Este bine sa verificati cuibul Rosellelor din cand in cand (dar nu mai mult de o data la cateva zile) pentru a vedea starea oualor. Pasarile se pot speria daca le deschideti cuibul fara a le preveni si pot sparge din greseala unul sau mai multe oua. Pentru a evita acest lucru este bine sa ciocaniti usor in cuib de fiecare data inainte de a-l deschide. Dupa ce il deschideti, in general pasarile vor alege sa iasa din el si va vor lasa sa inspectati ouale. Daca acest lucru nu se intampla, puteti folosi o revista sau o bucata de carton pentru a indeparta cu atentie si gentilete pasarea din cuib. Manipulati cuibul si ouale cu mare grija, sunt foarte fragile!
Eclozarea oualor
Eclozarea oualor va avea loc la circa 20-21 zile masurate de la inceputul procesului de incubatie. In zilele premergatoare eclozarii oferiti mai multe alimente moi parintilor pentru a-i obisnui mai bine cu acest tip de mancare pe care-l vor oferi si puilor. Nu va grabiti sa inlaturati ouale daca nu au eclozat dupa trecerea celor 21 de zile, mai asteptati pana se implinesc 27 de zile. Uneori procesul de incubatie incepe mai tarziu decat crede stapanul datorita faptului ca unele conditii necesare nu au fost indeplinite decat mai tarziu. Eclozarea puilor este de obicei asincrona (nu toti puii eclozeaza in aceeasi zi). Inainte de eclozare puiul poate incepe sa piuie din interiorul oului. Puiul reuseste sa sparga coaja oului cu ajutorul unui dinte si acest proces de eclozare poate dura chiar cateva ore bune, in functie de forta si vigoarea puiului, dar si de grosimea cojii. Dupa aceasta “munca” obositoare puii se “odihnesc” de obicei sezand pe spate, cu burtile in sus, nefiind suficient de puternici ca sa stea pe picioruse. Nu va alarmati, aceasta pozitie este perfect normala.
Eclozarea oualor va avea loc la circa 20-21 zile masurate de la inceputul procesului de incubatie. In zilele premergatoare eclozarii oferiti mai multe alimente moi parintilor pentru a-i obisnui mai bine cu acest tip de mancare pe care-l vor oferi si puilor. Nu va grabiti sa inlaturati ouale daca nu au eclozat dupa trecerea celor 21 de zile, mai asteptati pana se implinesc 27 de zile. Uneori procesul de incubatie incepe mai tarziu decat crede stapanul datorita faptului ca unele conditii necesare nu au fost indeplinite decat mai tarziu. Eclozarea puilor este de obicei asincrona (nu toti puii eclozeaza in aceeasi zi). Inainte de eclozare puiul poate incepe sa piuie din interiorul oului. Puiul reuseste sa sparga coaja oului cu ajutorul unui dinte si acest proces de eclozare poate dura chiar cateva ore bune, in functie de forta si vigoarea puiului, dar si de grosimea cojii. Dupa aceasta “munca” obositoare puii se “odihnesc” de obicei sezand pe spate, cu burtile in sus, nefiind suficient de puternici ca sa stea pe picioruse. Nu va alarmati, aceasta pozitie este perfect normala.
Asigurarea conditiilor optime
Daca aveti o pereche viabila de papagali Rosella si v-ati hotarat sa ii imperecheati va trebui sa le asigurati conditiile optime necesare reproducerii. Cu cat imperecherea este organizata mai atent si mai responsabil cu atat vor creste sansele de succes. Sezonul de imperechere al papagalilor Rosella incepe primavara. Retineti ca, pentru o reproducere de succes, esential este sa aveti niste papagali sanatosi si in forma fizica cea mai buna! Acest aspect este extrem de important. NU imperecheati pasari bolnave, aflate in convalescenta sau care nu sunt in forma fizica buna. Consultati un medic veterinar pentru evaluarea starii de sanatate a papagalului dumneavoastra!
Lumina
Mancarea si apa
Dieta unui papagal Rosella este foarte importanta si ea trebuie sa fie cat mai sanatoasa si echilibrata in orice moment al vietii pasarii, nu numai atunci cand o pregatim pentru reproducere. Totusi, in vederea unei reproduceri reusite va trebui sa aveti mai multa grija de alimentatia papagalului. Ideal este sa-i oferiti o hrana diversificata, cu continut ridicat de calciu, vitamina A, E si proteine:
- vegetale crude sau fierte: porumb, fasole, mazare, broccoli, napi, morcovi, spanac, frunze de papadie, andive, mar, portocala, grapefruit etc.,
alimente moi: paine integrala umezita (nu imbibata de apa), ou fiert tare si amestecat impreuna cu coaja pisata* (ideala ca sursa de calciu), paste, cereale pentru copii amestecate cu apa (fara adaos de zahar sau cacao), orez fiert, fulgi de ovaz amestecati cu apa sau alte alimente moi;
- mixuri de seminte si alune de calitate;
- seminte germinate;
- viermi de faina (ocazional);
- suplimente de calciu si minerale (foarte importante pentru sanatatea femelei): os de sepie si blocuri de minerale.
Mancarea si apa de baut proaspete trebuie sa fie din abundenta la dispozitia papagalilor.
Baile si umiditatea
Colivia
Atentie! Masculul poate fi foarte agresiv in sezonul de imperechere si poate urmari, bate sau chiar ucide femela! Daca pasarile nu se cunosc si nu au fost gazduite impreuna pana in sezonul de reproducere va trebui sa le faceti cunostinta treptat, observandu-le si intervenind la cel mai mic semn de conflict.
*Atentie! Coaja de ou trebuie bine spalata (pentru a indeparta orice urma de Salmonella) si “coapta” la 350°C timp de 45 de minute.Cuibul
Daca aveti destul loc, puteti amplasa mai multe cuiburi artificiale in diferite zone ale coliviei, oferindu-le posibilitatea de a alege locul ideal pentru a se reproduce. Cuiburile ramase in plus pot fi scoase din colivie. Daca doriti sa le folositi pentru un alt cuplu, asigurati-va ca nu sunt contaminate cu acarieni, paraziti sau agenti patogeni. Odata ce perechea si-a ales cuibul acesta poate fi folosit ani de-a randul, in natura papagalii Rosella revin mereu la cuiburile din anii precedenti. Nu va recomandam sa le folositi pentru un alt cuplu, intrucat sunt greu de sterilizat.
Cuibul trebuie sa aiba forma unui paralelipiped si poate fi confectionat chiar de dumneavoastra, din placaj gros, pentru a evita ca papagalii sa-l distruga cu ciocul lor puternic. Cuibul ar trebui sa aiba circa 20-25cm latime, 20-25cm adancime si 40-60cm inaltime, prevazut in partea de sus a unei laturi (la circa 10cm de acoperis) cu o gaura cu diametru de 6,5-7,5cm pentru a permite pasarii sa intre (majoritatea papagalilor, prefera o intrare cat sa se strecoare prin ea). Gaura de intrare poate sa fie rotunda sau patrata. Pentru a va stimula papagalii sa se imperecheze, construiti cuibul lasand o gaura de intrare mai mica decat necesar. Papagalii vor fi astfel incitati sa “decupeze” lemnul cu ciocul pentru a patrunde inauntru si depune oua.
Cuibul va trebui deci sa fie suficient de mare pentru a putea gazdui 4-6 puisori si sa fie prevazut cu o usita (fereastra de vizitare) pe care sa o folositi pentru inspectie si curatenie. Fereastra de vizitare trebuie sa aiba o latime sau un diametru de circa 10-12cm. Intrarea in cuib trebuie obligatoriu prevazuta in interior cu o scarita pentru a permite intrarea si iesirea cu usurinta din cuib si pentru a evita ca papagalii sa distruga ouale aterizand direct pe ele.
Puteti acoperi podeaua cuibului cu un strat de cativa cm de talas. Cuibul va fi inspectat in special de femela si “imbunatatit” de aceasta conform propriilor dorinte, ceea ce poate insemna ca va incerca sa arunce talasului in afara cuibului.
Cuibul trebuie sa aiba forma unui paralelipiped si poate fi confectionat chiar de dumneavoastra, din placaj gros, pentru a evita ca papagalii sa-l distruga cu ciocul lor puternic. Cuibul ar trebui sa aiba circa 20-25cm latime, 20-25cm adancime si 40-60cm inaltime, prevazut in partea de sus a unei laturi (la circa 10cm de acoperis) cu o gaura cu diametru de 6,5-7,5cm pentru a permite pasarii sa intre (majoritatea papagalilor, prefera o intrare cat sa se strecoare prin ea). Gaura de intrare poate sa fie rotunda sau patrata. Pentru a va stimula papagalii sa se imperecheze, construiti cuibul lasand o gaura de intrare mai mica decat necesar. Papagalii vor fi astfel incitati sa “decupeze” lemnul cu ciocul pentru a patrunde inauntru si depune oua.
Cuibul va trebui deci sa fie suficient de mare pentru a putea gazdui 4-6 puisori si sa fie prevazut cu o usita (fereastra de vizitare) pe care sa o folositi pentru inspectie si curatenie. Fereastra de vizitare trebuie sa aiba o latime sau un diametru de circa 10-12cm. Intrarea in cuib trebuie obligatoriu prevazuta in interior cu o scarita pentru a permite intrarea si iesirea cu usurinta din cuib si pentru a evita ca papagalii sa distruga ouale aterizand direct pe ele.
Puteti acoperi podeaua cuibului cu un strat de cativa cm de talas. Cuibul va fi inspectat in special de femela si “imbunatatit” de aceasta conform propriilor dorinte, ceea ce poate insemna ca va incerca sa arunce talasului in afara cuibului.
Cuibul trebuie pozitionat intr-o zona adapostita si protejata a coliviei, in partea superioara a acesteia, dar nu foarte aproape de acoperis, deoarece pot aparea probleme in lunile cu temperaturi ridicate.
Puteti face niste gauri de ventilatie in partea de sus a cuibului pentru imbunatatirea circulatiei aerului pentru a reduce cresterea excesiva a temperaturii in cuib.
Ideal este sa gasiti o solutie sa asezati cuibul in asa fel incat sa-l puteti inspecta din afara coliviei. In cazul in care puteti inspecta cuibul numai daca introduceti mana in colivie, papagalii se vor speria si vor intra imediat in cuib, nelasandu-va sa va apropiati.
Retineti si faptul ca, o conditie obligatorie pentru succesul imperecherii, este plasarea coliviei de reproducere intr-un loc linistit, unde papagalii sa nu fie deranjati de zgomote sau persoane straine.
Evitati cuiburile din plastic sau metal. Este indicat sa aveti intotdeauna la indemana un al doilea cuib, pentru a-l inlocui sau repara pe cel initial, daca este cazul
Stinghiile
Jucariile
Jucariile sunt si ele foarte importante. Papagalii Rosella sunt deosebit de inteligenti si au nevoie de stimulare mentala si divertisment pentru o sanatate perfecta. Chiar si in perioada de reproducere ei trebuie sa-si exerseze si celelalte abilitati.
Determinarea sexului
Sexul unui papagal Rosella (Platycercus eximius) este de multe ori o necunoscuta, mai ales pentru cei mai putin experimentati in cresterea pasarilor de companie. Singurele metode sigure care pot determina sexul papagalului sunt: analiza ADN si metoda chirurgicala (endoscopica).
Exista insa si cateva indicii vizuale care ne pot ajuta sa ne dam seama ce sex are papagalul nostru. Aceste indicii sunt inca dezbatute de specialisti si nu prezinta siguranta de 100%. Ele sunt eficiente atunci cand aveti la dispozitie exemplare de ambele sexe pe care sa le puteti compara.
Masculii Rosella (chiar si puii) au in general capul si ciocul mai late decat femelele (studii recente indica latimea ciocului de circa 12,9mm la masculi si circa 10,5mm la femele). Femelele au capul mai rotund, pe cand masculii il au usor aplatizat. De asemenea, coloritul femelei (in special rosul) este mai putin intens si vibrant decat al masculului. Aceste amanunte sunt dificil de cuantificat daca nu avem posibilitatea sa vizualizam ambele sexe. Mai mult decat atat, fiecare papagal are profilul sau specific si nu toti papagalii vor creste pana la dimensiunile standard, asa ca de multe ori poate fi greu de stabilit vizual cu exactitate sexul unui Rosella.
Un alt indiciu poate fi constituit de o dunga alba situata pe partea interioara a aripilor femelei mature. Insa, aceasta dunga nu este prezenta in cazul mutatiilor de culoare si nu poate fi, deci, un indicator valabil in toate cazurile. Puii de ambele sexe prezinta aceasta dunga, insa masculii o pierd odata cu formarea penajului adult. Puii au coloritul mai putin intens decat al parintilor.
Daca nu doriti sa obtineti pui de la pasarile dumneavoastra sexul exemplarelor nu este important si nu trebuie sa influenteze dragostea cu care va inconjurati companionul. Chiar daca descoperiti la un moment dat ca papagalul dumneavoastra ar fi trebuit sa se numeasca Coco si nu Coca acest lucru nu trebuie sa va modifice comportamentul fata de pasare.
Dezvoltarea puilor
Determinarea sexului
Exista insa si cateva indicii vizuale care ne pot ajuta sa ne dam seama ce sex are papagalul nostru. Aceste indicii sunt inca dezbatute de specialisti si nu prezinta siguranta de 100%. Ele sunt eficiente atunci cand aveti la dispozitie exemplare de ambele sexe pe care sa le puteti compara.
Masculii Rosella (chiar si puii) au in general capul si ciocul mai late decat femelele (studii recente indica latimea ciocului de circa 12,9mm la masculi si circa 10,5mm la femele). Femelele au capul mai rotund, pe cand masculii il au usor aplatizat. De asemenea, coloritul femelei (in special rosul) este mai putin intens si vibrant decat al masculului. Aceste amanunte sunt dificil de cuantificat daca nu avem posibilitatea sa vizualizam ambele sexe. Mai mult decat atat, fiecare papagal are profilul sau specific si nu toti papagalii vor creste pana la dimensiunile standard, asa ca de multe ori poate fi greu de stabilit vizual cu exactitate sexul unui Rosella.
Un alt indiciu poate fi constituit de o dunga alba situata pe partea interioara a aripilor femelei mature. Insa, aceasta dunga nu este prezenta in cazul mutatiilor de culoare si nu poate fi, deci, un indicator valabil in toate cazurile. Puii de ambele sexe prezinta aceasta dunga, insa masculii o pierd odata cu formarea penajului adult. Puii au coloritul mai putin intens decat al parintilor.
Daca nu doriti sa obtineti pui de la pasarile dumneavoastra sexul exemplarelor nu este important si nu trebuie sa influenteze dragostea cu care va inconjurati companionul. Chiar daca descoperiti la un moment dat ca papagalul dumneavoastra ar fi trebuit sa se numeasca Coco si nu Coca acest lucru nu trebuie sa va modifice comportamentul fata de pasare.
Dezvoltarea puilor
Puii abia eclozati sunt foarte fragili, au ochii inchisi, gaturi lungi, sunt acoperiti de un puf moale si nu-si pot sustine singuri capetele. Ei nu vor fi hraniti de parinti decat dupa trecerea a cateva ore si dupa ce vor fi complet uscati. Nu va faceti griji, ei au rezerve nutritionale provenind din sacul galbenusului pe care l-au absorbit inainte de eclozare. Nu incercati sa hraniti puii in acest interval. In conditii normale, daca nu este hranit, un pui va supravietui circa 24 de ore dupa eclozare. Daca dupa trecerea a 20 de ore observati ca puii nu au fost hraniti, va trebui sa ii incredintati unei alte familii de Rosella cu pui sau sa ii hraniti dumneavoastra cu mana pana cand parintii isi vor prelua corespunzator indatoririle. Pentru a determina daca puii sunt hraniti examinati gusa acestora (situata imediat inaintea osului pieptului). Daca aceasta este umflata inseamna ca puiul a fost hranit.
Amandoi parintii se vor ocupa de hranirea puilor si pentru aceasta au nevoie de hrana de calitate si din belsug, precum si de apa proaspata. Oferiti-le hrana moale, legume si fructe proaspete (morcov, cartof fiert, broccoli, mazare, porumb, mar etc.), galbenus de ou fiert tare, un mix de seminte de calitate, blocuri de calciu si minerale. Ideal este sa nu interveniti prea mult in cresterea puilor, e foarte posibil sa nici nu fie nevoie, papagalii Rosella sunt de regula parinti excelenti. Totusi, unii crescatori raporteaza anumite cazuri in care papagalii Rosella isi abandoneaza puii. La inceput numai femela va hrani puii, ea fiind la randul ei hranita de mascul. Dupa primele doua saptamani, femela va incepe sa paraseasca cuibul, iar masculul va fi primit sa hraneasca si el puii, in acelasi timp cu femela sau in “schimburi”. Unele femele isi vor lasa insa partenerul sa se amestece in cresterea puilor chiar de la inceput.
De obicei exista cate un pui mai mare, care va capata cea mai parte parte din atentie si cea mai mare cantitate de mancare si cate un pui mai firav.
Verificati din cand in cand starea puilor (dar nu foarte des), daca observati ca vreunul arata slab si/sau neingrijit, scoateti-l din cuib si hraniti-l din mana.
Un pui sanatos trebuie sa aiba pielea de culoare roz, gusa plina de mancare, sa fie vioi si capabil sa-ti tina capul sus pentru a fi hranit. Manipulati cu foarte mare atentie puii! Igiena este extrem de importanta! Spalati-va pe maini inainte de a atinge puii si manipulati-i cu grija, sunt foarte fragili! Retineti faptul ca puii nu-si pot regla singuri temperatura corpului si trebuie tinuti la caldura! In jurul varstei de 10 zile, daca doriti, puteti inela pasarile.
Igiena cuibului este extrem de importanta. Astfel, periodic va trebui sa curatati cuibul. Cel mai potrivit moment pentru aceasta este dimineata, cand parintii ies din cuib pentru a manca. Acoperiti gura cuibului cu o bucata de carton pentru a impiedica parintii sa intre. Scoateti puii afara, asezati-i intr-un bol (suficient de mare pentru ca puii sa nu poata evada din el) captusit cu servetele moi, undeva unde este cald, inlocuiti asternutul din cuib si curatati peretii daca este cazul. Va trebui sa efectuati toate aceste activitati cat mai repede, pentru ca puii sa nu aiba de suferit. Faceti totul calm si fara a speria parintii sau puii. Daca speriati parintii acestia s-ar putea sa calce din greseala pe pui si sa-i striveasca.
Daca vreunul dintre pui este dat la o parte de catre parinti acest lucru inseamna ca are probleme de sanatate si nu este un pui viabil. Totusi, chiar si acest pui poate fi salvat daca este hranit din mana.
Incepand cu varsta de 2 saptamani puii pot fi hraniti si exclusiv din mana insa acest lucru nu este recomandabil decat daca aveti foarte multa experienta si stiti exact ceea ce trebuie sa faceti. Aceasta perioada din viata pasarilor este extrem de importanta si orice greseala poate avea urmari foarte grave, iar hrana oferita de parinti, care ajuta puii sa-si formeze sistemul imunitar, nu poate fi perfect inlocuita cu nimic altceva.
Hranirea din mana nu este singura posibilitate de imblanzire, va puteti apropia de puisori si prin alte metode.
In jurul varstei de 5 saptamani puii sunt gata sa iasa din cuib si sa-si incerce timid aripile pentru prima oara. Ei sunt inca dependenti de hrana oferita de parinti, dar vor iesi afara din cuib si vor explora colivia. In vederea acestei etape de dezvoltare, va trebui sa faceti cateva pregatiri: plasati cateva stinghii la inaltime joasa, aproape de fundul coliviei, indepartati gratarul de pe fundul coliviei (daca exista) pentru a preveni ranirea puilor, plasati un bol de apa si unul de mancare la inaltime joasa, aproape de fundul coliviei, captusiti fundul coliviei cu servetele albe. Aveti grija si la spatiul dintre barele coliviei pentru a preveni orice fel de accidentare (capete sau picioruse prinse intre bare). Aveti grija sa preveniti orice fel de accidentare! La circa 7 saptamani puii vor avea penajul complet format (cu penele din coada scurte) si vor fi deja “intarcati”. Parintii ii vor invata sa manance mancare solida si vor renunta treptat sa-i hraneasca. Oferiti-le hrana pe care o oferiti si adultilor. Taiati hrana in bucatele mici si cojiti toate legumele si fructele. Daca puii refuza sa manance legumele proaspete incercati sa le fierbeti usor pentru a fi mai moi. Nu incercati sa grabiti in nici un fel procesul de trecere la mancarea solida. Daca un pui nu mananca si plange inseamna ca ii este foame. Hraniti-l dumneavoastra si lasati-l sa decida singur cand este pregatit sa treaca la mancarea specifica adultilor. Un pui este considerat complet “intarcat” daca mananca singur vreme de 1-2 saptamani. Nu grabiti procesul!
In general, puii de papagal Rosella sunt complet independenti de parinti la varsta de 7-8 saptamani. Acesta este si momentul la care puii este ideal sa fie separati de parinti, pentru a putea preveni agresiunile (in special ale masculului).
comportamentul in perioada de reproducereAmandoi parintii se vor ocupa de hranirea puilor si pentru aceasta au nevoie de hrana de calitate si din belsug, precum si de apa proaspata. Oferiti-le hrana moale, legume si fructe proaspete (morcov, cartof fiert, broccoli, mazare, porumb, mar etc.), galbenus de ou fiert tare, un mix de seminte de calitate, blocuri de calciu si minerale. Ideal este sa nu interveniti prea mult in cresterea puilor, e foarte posibil sa nici nu fie nevoie, papagalii Rosella sunt de regula parinti excelenti. Totusi, unii crescatori raporteaza anumite cazuri in care papagalii Rosella isi abandoneaza puii. La inceput numai femela va hrani puii, ea fiind la randul ei hranita de mascul. Dupa primele doua saptamani, femela va incepe sa paraseasca cuibul, iar masculul va fi primit sa hraneasca si el puii, in acelasi timp cu femela sau in “schimburi”. Unele femele isi vor lasa insa partenerul sa se amestece in cresterea puilor chiar de la inceput.
De obicei exista cate un pui mai mare, care va capata cea mai parte parte din atentie si cea mai mare cantitate de mancare si cate un pui mai firav.
Verificati din cand in cand starea puilor (dar nu foarte des), daca observati ca vreunul arata slab si/sau neingrijit, scoateti-l din cuib si hraniti-l din mana.
Un pui sanatos trebuie sa aiba pielea de culoare roz, gusa plina de mancare, sa fie vioi si capabil sa-ti tina capul sus pentru a fi hranit. Manipulati cu foarte mare atentie puii! Igiena este extrem de importanta! Spalati-va pe maini inainte de a atinge puii si manipulati-i cu grija, sunt foarte fragili! Retineti faptul ca puii nu-si pot regla singuri temperatura corpului si trebuie tinuti la caldura! In jurul varstei de 10 zile, daca doriti, puteti inela pasarile.
Igiena cuibului este extrem de importanta. Astfel, periodic va trebui sa curatati cuibul. Cel mai potrivit moment pentru aceasta este dimineata, cand parintii ies din cuib pentru a manca. Acoperiti gura cuibului cu o bucata de carton pentru a impiedica parintii sa intre. Scoateti puii afara, asezati-i intr-un bol (suficient de mare pentru ca puii sa nu poata evada din el) captusit cu servetele moi, undeva unde este cald, inlocuiti asternutul din cuib si curatati peretii daca este cazul. Va trebui sa efectuati toate aceste activitati cat mai repede, pentru ca puii sa nu aiba de suferit. Faceti totul calm si fara a speria parintii sau puii. Daca speriati parintii acestia s-ar putea sa calce din greseala pe pui si sa-i striveasca.
Daca vreunul dintre pui este dat la o parte de catre parinti acest lucru inseamna ca are probleme de sanatate si nu este un pui viabil. Totusi, chiar si acest pui poate fi salvat daca este hranit din mana.
Incepand cu varsta de 2 saptamani puii pot fi hraniti si exclusiv din mana insa acest lucru nu este recomandabil decat daca aveti foarte multa experienta si stiti exact ceea ce trebuie sa faceti. Aceasta perioada din viata pasarilor este extrem de importanta si orice greseala poate avea urmari foarte grave, iar hrana oferita de parinti, care ajuta puii sa-si formeze sistemul imunitar, nu poate fi perfect inlocuita cu nimic altceva.
Hranirea din mana nu este singura posibilitate de imblanzire, va puteti apropia de puisori si prin alte metode.
In jurul varstei de 5 saptamani puii sunt gata sa iasa din cuib si sa-si incerce timid aripile pentru prima oara. Ei sunt inca dependenti de hrana oferita de parinti, dar vor iesi afara din cuib si vor explora colivia. In vederea acestei etape de dezvoltare, va trebui sa faceti cateva pregatiri: plasati cateva stinghii la inaltime joasa, aproape de fundul coliviei, indepartati gratarul de pe fundul coliviei (daca exista) pentru a preveni ranirea puilor, plasati un bol de apa si unul de mancare la inaltime joasa, aproape de fundul coliviei, captusiti fundul coliviei cu servetele albe. Aveti grija si la spatiul dintre barele coliviei pentru a preveni orice fel de accidentare (capete sau picioruse prinse intre bare). Aveti grija sa preveniti orice fel de accidentare! La circa 7 saptamani puii vor avea penajul complet format (cu penele din coada scurte) si vor fi deja “intarcati”. Parintii ii vor invata sa manance mancare solida si vor renunta treptat sa-i hraneasca. Oferiti-le hrana pe care o oferiti si adultilor. Taiati hrana in bucatele mici si cojiti toate legumele si fructele. Daca puii refuza sa manance legumele proaspete incercati sa le fierbeti usor pentru a fi mai moi. Nu incercati sa grabiti in nici un fel procesul de trecere la mancarea solida. Daca un pui nu mananca si plange inseamna ca ii este foame. Hraniti-l dumneavoastra si lasati-l sa decida singur cand este pregatit sa treaca la mancarea specifica adultilor. Un pui este considerat complet “intarcat” daca mananca singur vreme de 1-2 saptamani. Nu grabiti procesul!
In general, puii de papagal Rosella sunt complet independenti de parinti la varsta de 7-8 saptamani. Acesta este si momentul la care puii este ideal sa fie separati de parinti, pentru a putea preveni agresiunile (in special ale masculului).
Atentie! Masculul poate fi foarte agresiv in sezonul de imperechere si poate urmari, bate sau chiar ucide femela! Daca pasarile nu se cunosc si nu au fost gazduite impreuna pana in sezonul de reproducere va trebui sa le faceti cunostinta treptat, observandu-le si intervenind la cel mai mic semn de conflict.
La inceput cele doua pasari s-ar putea sa se ignore, dar, pe masura ce trece timpul (uneori dupa doar cateva minute, alteori dupa cateva saptamani) se vor lega una de alta formand o adevarata pereche. In cazul in care acest lucru se intampla, veti observa ca partenerii stau unul langa altul pe stinghiile din colivie, mananca impreuna, se ciugulesc, se curata unul pe altul cu ciocul si, finalmente, se imperecheaza.
Comportamentul femelei
Femela Rosella aflata in perioada de reproducere va ciripi in mod diferit, va scurma cu mai multa ardoare fundul coliviei, se va pozitiona pe stinghii in modul caracteristic actului de imperechere. Daca are la dispozitie un cuib, isi va petrece mare parte a timpului in interiorul acestuia, pregatindu-l pentru depunerea oualor. Ea poate deveni mai irascibila si mai putin afectuoasa cu stapanul sau, dorindu-si mai putina atentie din partea acestuia decat de obicei.
Comportamentul mascululuiMasculul pregatit pentru imperechere se va aseza langa femela cu aripile arcuite si usor deschise. El se va inalta si va face “reverente” in fata femelei pentru a-i atrage atentia, isi va deschide si tremura aripile si isi va misca lateral coada, rasfirandu-si penele. Pupilele sale se vor dilata si contracta consecutiv cu repeziciune. Vocalizarile lui vor deveni mai melodioase si mult mai frecvente decat de obicei.
Ambele sexe se pot masturba cu ajutorul jucariilor sau altor obiecte. Femela si masculul gata de imperechere se vor hrani reciproc regurgitandu-si hrana unul altuia.
Gazduiti o singura pereche in colivie/voliera! Papagalii Rosella sunt agresivi si teritoriali in perioada de reproducere si pot ataca alte specii sau chiar alte exemplare ale aceleiasi specii.
introducere in subiectul reproducerii
Orice detinator al unui papagal Rosella se gandeste la un moment dat sa-si imperecheze companionul. Aceasta decizie trebuie luata cu responsabilitate si cu grija fata de pasare. Papagalii Rosella se reproduc relativ usor si oricine poate avea o pereche pe care sa o lase sa se imprecheze in voia naturii, insa reproducerea responsabila necesita eforturi, timp, rabdare si dedicatie. Documentati-va cat mai mult si incercati sa obtineti raspunsuri la cat mai multe intrebari inainte de a va lansa in operatiunea de reproducere propriu-zisa. Astfel veti putea evita multe dintre eventualele probleme care pot aparea. Subiectul reproducerii este foarte vast si nu poate fi acoperit intr-un articol, de aceea ne propunem sa va prezentam pe scurt cateva repere care sa va ajute in luarea deciziei.
Inainte de toate, ganditi pe termen lung si analizati daca veti avea ce face cu puii nou nascuti, daca le veti putea oferi conditii bune de viata sau daca veti avea cui sa-i dati pentru crestere. Nu are sens sa chinuiti pasarile doar pentru a va satisface curiozitatile sau placerile. Nu va imaginati ca veti face bani din reproducerea papagalilor, lasati acest lucru pe seama crescatorilor profesionisti. Ganditi-va daca veti avea suficient timp pe care sa-l dedicati parintilor si puilor si daca sunteti pregatiti sa ocupati locul 2 in viata Rosellelor dumneavoastra. Papagalii, odata parinti, vor avea grija mai intai de puii lor si este posibil sa nu mai fie la fel de atenti si dependenti de dumneavoastra.
Decideti daca sunteti pregatiti sa faceti fata eventualelor probleme care ar putea aparea: de insucces al reproducerii, de sanatate a parintilor sau puilor (care pot atrage dupa ele si costuri financiare) sau chiar de moarte a pasarilor. De asemenea, ganditi-va daca nu va va fi prea greu din punct de vedere emotional sa va despartiti de puii crescuti de dumneavoastra atunci cand va veni momentul sa le gasiti alti stapani. Incercati sa dobanditi cateva cunostinte de genetica, in acest fel va va fi mult mai usor sa intelegeti reproducerea ca proces.
Primul lucru pe care trebuie sa-l faceti atunci cand ati luat decizia de reproducere este sa va asigurati ca aveti o pereche de papagali Rosella viabila, sanatoasa, care a fost hranita corespunzator si care a beneficiat de exercitii fizice de zbor (esentiale pentru sanatatea reproducerii). Alegeti un mascul si o femela compatibili, care sa se accepte unul pe altul. Atentie! Masculul poate fi foarte agresiv in sezonul de imperechere si poate urmari, bate sau chiar ucide femela! Astfel, va trebui sa alegeti cu foarte mare atentie perechea si sa le faceti cunostinta treptat, observandu-i si intervenind la cel mai mic semn de conflict. Daca masculul este prea agresiv ideal este sa nu-l folositi la reproducere.
De asemenea, perechea de Rosella aflata in sezonul de imperechere trebuie gazduita singura intr-o voliera intrucat pasarile pot fi foarte agresive chiar si cu exemplare ale aceleiasi specii. Detalii referitoare la comportamentul in perioada de reproducere gasiti aici.
NU imperecheati papagali Rosella inruditi pe linie de sange, acest lucru este periculos intrucat poate determina maladii si defecte genetice ale puilor sau chiar moartea acestora. De asemenea, nu imperecheati specii si subspecii diferite de papagali Rosella, datoria noastra este sa pastram puritatea speciilor. Daca detineti hibrizi, nu-i folositi la imperechere.
Papagalul Rosella isi atinge maturitatea sexuala in jurul varstei de 18 luni, insa cel mai bine este sa asteptati pana ce exemplarele implinesc varsta de 2 ani. Reproducerea inainte de implinirea acestei varste nu este indicata intrucat poate afecta serios sanatatea femelei. Papagalii Rosella se reproduc prolific pana in jurul varstei de 10 ani.
Foarte important este si sa nu permiteti papagalilor sa scoata mai mult de 2 randuri de pui pe an. Nerespectarea acestei conditii poate determina afectarea grava a sanatatii femelei, datorita pierderilor masive de calciu.
Studiati problema si sub aspectul varietatilor pe care doriti sa le imperecheati si al puilor care ar putea rezulta din combinarea respectivelor varietati. Rosella a dezvoltat de-a lungul timpului mai multe varietati. Nu este insa recomandata incrucisarea oricaror varietati intrucat puii rezultati pot prezenta malformatii.
Documentati-va foarte bine asupra aspectelor genetice sau lasati crescatorii profesionisti sa se ocupe de incrucisarea diferitelor varietatilor.
Daca papagalii dumneavoastra sunt recent achizitionati sau recent introdusi in casa dumneavoastra, lasati-le un timp de acomodare cu noul lor mediu de viata de circa 3 luni, inainte de a-i reproduce.
Daca ati luat decizia de reproducere si ati format perechea viabila, asigurati-va ca le creati conditiile optime pentru imperechere. Aceasta inseamna sa le oferiti o voliera cat mai mare si un cuib de circa 20-25cmx20-25cmx40-60cm. Cuibul poate fi cumparat din magazinele de specialitate sau poate fi confectionat chiar de dumneavoastra, din placaj de lemn (nici prea subtire, nici prea gros). Stinghiile din voliera sunt foarte importante, ele trebuie sa fie solide si sa ofere pasarilor suportul necesar in momentele de imperechere.
Pentru stimularea reproducerii oferiti papagalilor multa lumina puternica (10-12 ore/zi), bai zilnice cu apa din abundenta, mancare si apa de baut din abundenta. Suplimentati-le dieta cu alimente care sa contina proteine, vitamina A, E si calciu.
Daca in urma analizei veti hotari sa nu va imperecheati papagalii Rosella, nu e nici o problema, inseamna ca ati luat o decizie responsabila, spre binele pasarilor si al dumneavoastra.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)